„Japonia, venim!” | „Hey, omule, ești talismanul meu norocos!” Poveștile lui Marius Negrea: „Era un fun în vestiar!” + când intră în concurs Julia Sauter, la CM patinaj artistic. Lucruri tari cu Katarina Witt, Philippe Candeloro și Surya Bonaly

În perioada 18-24 martie, România va fi reprezentată la Campionatul Mondial de patinaj artistic de la Saitama, din Japonia, de Julia Sauter, în proba feminină. Pentru antrenorul ei, Marius Negrea, este ca o aniversare: în urmă cu 25 de ani participa ca sportiv la Campionatele Mondiale din Japonia, găzduite însă de orașul Chiba, mai mare decât Bucureștiul cu 50 km².

  • Programul scurt din proba feminină este programat miercuri, 20 martie, de la ora locală 15:00. Programul liber este vineri, 22 martie, de la 17:30.
  • Începând cu 1990, Japonia a primit spre organizare 5 ediții ale Campionatului Mondial de patinaj artistic: Chiba – 1994, Nagano – 2002, Tokyo – 2007, Saitama – 2014 și, din nou, Saitama – 2019.

Îmi aduc aminte că, atunci, la Campionatele Mondiale, am concurat contra lui Elvis Stojko (n.r. – patinator de individual al Canadei, de trei ori campion mondial și dublu medaliat cu argint la Jocurile Olimpice). Unde am fost eu, a câștigat el. Ajunsese să îmi spună – hey, guy, you are my lucky man! – adică ești talismanul meu norocos. Chiar așa mi-a pus – tu îmi aduci noroc, după ce am fost cu el ca sportiv – și a câștigat, apoi am mers comentator – ne-am întâlnit și a câștigat, ori ca antrenor, cu sportivii noștri – cu Gheorghe Chiper sau Roxana Luca. În anii respectivi, cât a mai concurat, a luat titlul mondial. Așa am rămas noi prieteni„, povestește cu umor Marius Negrea, pentru ProSport.

Anii ’90, în care a concurat Marius Negrea nestingherit de restricțiile de deplasare ale vechiului regim, erau marcați de niște personalități extrem de puternice, cu povești spumoase de viață, cu povești pe gheață și cu povești pe care le puneau „în scenă” și în afara gheții. De exemplu, Surya Bonaly, cvintuplă campioană europeană între 1991 și 1995, a inventat o poveste legată de locul natal, considerând că, astfel, va fi „mai interesantă pentru presă”.

Din acea vreme, lui Marius Negrea i-au rămas poveștile cu eroi.

„Surya Bonaly era total altfel față de toate celelalte fete. Era o sportivă atletică, făcuse gimnastică acrobatică, de aceea făcea și saltul acela înapoi. Era o atletă adevărată, nu era ea acea balerină. Ea trăia din tehnic. Dacă îi ieșeau triplele, era sus, pentru că pe vremea aceea nu se săreau atâtea triple. Erau alte fete grațioase și frumoase, dar nu compensau cu ceea ce nu făceau la tehnic față de Surya„, punctează Marius Negrea.

Până în 2019, porfilul patinatoarei s-a schimbat puțin, iar atleticitatea se punctează, dar nu neapărat pentru că ar domina modelul Suryei. „Cel mai bine este să fii un patinator complet. Dar, cu aceste fete tinere care tot vin din urmă, este vorba despre treaba Federației Internaționale. Dacă vor dori să mai ridice vârsta – faci limită la senioare de 18 ani, se mai feminizează puțin sportul. Și vei avea fete care patinează mai mult. Pentru că, altfel, multe fete nici nu-și mai văd șansa.

Văd că rusoaicele sar cvadruple, deja! – de la 13-14 ani, iar fetele mele de la club sar numai duble. Te întrebi – de ce să mai patinezi? Nu mai ai niciun scop. Dar, evident. acelea sunt doar excepția, dintre sute de patinatoare. Sunt selectate din 2.000-3.000 de fete un grup, care vin apoi la școala de la Moscova, dintre care vedem 2-3. Ce nu vedem sunt cele 5.000 de patinatoare rusoaice care sunt exact ca și celelalte, pe care le avem și noi, dar la ei e concurența atât de mare! Și la masculin se vede, de asemenea, în silueta patinatorilor care fac cvadruple – sunt mai mici, mai înguști în umeri și în șolduri, patinatori cu detentă extraordinară, cu fizic de săritori, foarte supli. Nu mai există patinatori înalți. La 1,80 m ești patinator-gigant și nu mai ai nicio șansă. La 1,70 m sau sub – și Javier Fernandez (n.r. – Spania, 1,73 m) și Nathan Chen (n.r. – SUA, 1,66 m) și chinezul Jin Boyang (China, 1,71 m). Modeul lor este altfel decât eram noi în urmă cu 20 de ani”, explică Marius Negrea.

„Ce a făcut el după ce a câștigat aurul? Pentru că era singur în vestiar…”

Căutând în sertarul cu amintiri ale anilor în care abia lua contactul cu scena internațională a patinajului artistic, Marius Negrea ne duce înapoi în timp, în 1992. Și la Albertville, în Franța, în orașul Jocurilor Olimpice de iarnă.

Îmi aduc aminte de Serghei Ponomarenko, campion olimpic la Albertville. Concuram și eu la acea ediție a Jocurilor: am trecut prin vestiar după concursul lui, ne cunoașteam. Ce a făcut el după ce câștigase aurul (n.r. în proba de dans, alături de Marina Klimova – sub steag olimpic)? Pentru că era singur în vestiar, și-a aprins o țigară și se relaxa în costumul de concurs. Așa se pregătea să meargă la ceremonia de premiere. Era un fum în vestiar! După episodul acela nu a mai fost voie niciodată să se fumeze pe undeva. Dar asta era în 1992. A fost o descătușare a lui, s-a relaxat”, povestește Marius Negrea, pentru ProSport.

„Mai am în minte multe filme de bucurie cu Philippe Candeloro. Victoria de la Lillehammer, de exemplu, când și-a prezentat programul >. A prezentat tema respectivă în două programe – mai întâi, la scurt, apoi la liber. În > era Nașul tânăr, apoi la liber era Nașul bătrân, albit la păr, așa, frumos. După patru ani era D’Artagnan și toată lumea îl vedea drept marele sabreur„, rememorează actualul antrenor, convins că întâlnirile cu marii patinatori nu are cum să le uite.

În culori tari stă nestingherită imaginea „doamnei care s-a reîntors”.

După două medalii de aur, Katarina Witt a revenit pentru a mai concura o dată. Era un respect enorm. Nici nu spuneai că este sportivă acolo. Credeai că este oficial de la Federația Internațională – dar ea era Katarina Witt, care s-a întors după ’88 de la profesioniști ca să concureze iar la o ediție a Jocurilor. Era, într-adevăr, o doamnă. De partea cealaltă – americancele, tot timpul cu bodyguarzii după ele. Când a fost scandalul cu  Tonya Harding și Nancy Kerrigan, tot atunci în ’94 (Tonya a plănuit un atac asupra rivalei sale la Campionatul Național, Nancy fiind lovită cu un baston în genunchi și scoasă din luptă în competiția internă ce desemna echipa olimpică, dar, revenindu-și în timp pentru a putea concura la Jocuri, a fost inclusă în echipă de Federație) nu aveau voie să se apropie una de alta, fiecare avea vestiarul său, în timp ce noi toți ceilalți eram la un loc. Erau > pe care noi nu le înțelegeam. Noi stăteam în același loc, eram o gașcă – deși cuvâtnul nu este prea frumos. Ne cunoșteam în general de la multe concursuri, dar aceste vedete veneau mai rar la competițiile la care mergeam noi. De aceea, erau și altfel tratate„, spune Marius Negrea.

„Fac pariu că ești născut miercuri!”

Un patinator pe care Marius Negrea a reușit să îl surprindă a fost Paul Wyley, vicecampionul olimpic din 1992. „Este doar cu o zi mai tânăr decât mine. I-am spus o dată: fac pariu că ești născut miercuri. Zice – de unde știi? I-am explicat – pentru că eu sunt născut marți. Știam că suntem născuți în același an, el – pe 28 octombrie și eu – 27 octombrie ’64”, se amuză încă Marius Negrea.

Cel mai vorbăreț antrenor din Kiss and Cry

Tonusul vesel și expansiv al lui Marius Negrea este evident și în cele câteva zeci de secunde în care obiectivul camerelor de luat vederi l-a fixat, alături de sportiva sa, în „Kiss and Cry”, zona în care, tradițional, se așteaptă punctajele arbitrilor în patinajul artistic. La Minsk, la Campionatul European de luna trecută, acolo unde Julia și-a îndeplinit baremul din punct de vedere al punctajului tehnic la programul scurt pentru a-și asigura prezența la Mondiale, comentatorul de limbă engleză al postului Eurosport remarca „este cel mai vorbăreț antrenor în Kiss and Cry„.

Marius Negrea aprobă și explică. „La programul scurt știam că ne comentează, pentru Germania, un fost sportiv – Daniel Weiss, care m-a comentat pentru Eurosport în limba germană și când am concurat la Lillehammer. Și acum 20 de ani a folosit aceleași cuvinte, aceleși fraze – că sunt nepotul lui Gunther Bosch, antrenorul de tenis al lui Boris Becker, că știu germana foarte bine și că sunt un băiat simpatic cu care el s-a antrenat la Stuttgart. Atunci, acum 25 de ani, i-am mulțumit de pe băncuță, dar i-am spus și – atenție, Daniel, ce spui despre mine, că ne vedem la antrenament. Îmi place să comentez, în general. Dar să nu mă vedeți când sunt supărat! Dacă sportiva sau sportivul merge prost…. atunci nu mai comentez nimic. Tac și se vede după față. Am avut motiv acolo, la Minsk. Cel mai important a fost că Julia a ajuns în finală, că am realizat baremul de a merge la Mondiale. Asta se vede și pe imagini, acolo, că ne bucurăm și Julia spune – oooo, 29 de puncte! Iar eu am replicat – Japonia, venim!

Citește și: „Puzzle”-ul rezultatului istoric obținut de Julia Sauter la Campionatul Mondial


„Pentru Mondiale ne punem obiectiv Top 30. Cu mult noroc, o evoluție bună, dar și șansă, dacă s-ar păstra punctajul de anul trecut de accedere în finală – s-a intrat cu 52 puncte – ar fi o șansă pentru finală, deoarece Julia, la Europene, a luat 54 de puncte la scurt. Dar, nu vreau să fac așteptări nimănui. Vreau evoluție curată. Evident, la Mondiale este foarte, foarte greu, pentru că vin 3 americance, 2 sportive din Canada, 3 din Japonia, 2 din Coreea, 1 din China și paharul s-a umplut. Sunt sportive de foarte mare valoare.”
Marius Negrea

„COSR s-a prezentat și asigură deplasarea la Campionatul Mondial pentru care s-a calificat și Julia. COSR va plăti deplasarea pentru Campionatul Mondial. Ne va deconta cineva Campionatul European? Asta nu știu.”
Marius Negrea

Publicat: 15 03. 2019, 07:47
Actualizat: 15 03. 2019, 11:29