Jaromir Jagr, al șaselea jucător din NHL care reușește 1.100 de pase decisive

Jaromir Jagr, hocheistul ceh de 43 de ani de la Florida Panthers, a reușit, vineri, 2 pase decisive în victoria, scor 6-3, cu Detroit Red Wings, a atins și a depășit cota de 1.100 de pase decisive în carieră, informează site-ul nhl.com

Jagr are 738 de goluri și 1.839 de puncte în 1.598 de meciuri jucate în liga profesionstă nord-americană de hochei pe gheață (NHL) pentru echipele Pittsburgh Penguins, Washington Capitals, New York Rangers, Philadelphia Flyers, Dallas Stars, Boston Bruins, New Jersey Devils și Florida Panthers.

Rezultatele de vineri din NHL:

Buffalo Sabres – Boston Bruins 2-3 (după lovituri de departajare)

New York Rangers – Minnesota Wild 4-2

Florida Panthers – Detroit Red Wings 6-3

Ottawa Senators – Edmonton Oilers 2-7

Toronto Maple Leafs – New Jersey Devils 3-2 (după lovituri de departajare)

Washington Capitals – New York Islanders 3-2

Nashville Predators – Philadelphia Flyers 3-6

St. Louis Blues – San Jose Sharks 1-3

Arizona Coyotes – Chicago Blackhawks 4-5 (după prelungiri)

Colorado Avalanche – Dallas Stars 3-4 (după prelungiri)

Los Angeles Kings – Anaheim Ducks 2-4

Vancouver Canucks – Columbus Blue Jackets 1-2 (după lovituri de departajare)

Chicago Blackhawks, cu 74 de puncte din 55 de meciuri, Dallas Stars, cu 71 din 52 de întâlniri, și St. Louis Blues, cu 66 din 54 de partide, sunt pe primele trei locuri în Conferința de Vest. În Est, conduce Washington Capitals, cu 76 de puncte din 49 de partide. Florida Panthers, cu 67 din 51 de meciuri, este pe doi, iar New York Rangers, cu 61 din 51 de întâlniri, se află pe trei.

MEDIAFAX

Publicat: 05 02. 2016, 12:40
Actualizat: 05 02. 2016, 12:41