„Am cedat psihic!”
Mariana Tîrcă consideră că echipa de handbal a României nu a fost pregătită mental să treacă de Ungaria, ceea ce a fost decisiv în stabilirea rezultatului final, deși România era considerată favorită :
"Este mare păcat, pentru că fizic echipa României era pregătită să joace chiar și finala, dar din păcate, psihic nu am stat deloc bine. După meciul cu Norvegia, cred că și-au mai pierdut din încredere iar asta s-a văzut foarte bine în partida cu Ungaria. E trist pentru că avem o echipă net superioară naționalei Ungariei, dar nu reușim să demonstrăm acest lucru în competiții importante", a spus Mariana Tîrcă.
Â
Fosta antrenoare a Rulmentului Brașov a mai adăugat că înfrâgerea de azi era cotată drept o uriașă surpriză: "Pînă una alta, specialiștii dădeau România printre cele trei favorite la titlul olimpic, și uite că am fost eliminată. Totul e posibil într-o astfel de competiție, în care extrem de importantă este și pregătirea psihologică. După părerea mea, Ungaria ne-a învins, pentru că au intrat mult mai motivate și hotărâte în teren. Au știut ce vor și nu au făcut altceva decât să pună în practică această dorință de a ne bate, în vreme ce la noi s-a simțit puțin neîncrederea", a încheiat fosta mare jucătoare română.