Ana Maria Brânză a mai câștigat un pariu cu antrenorul ei

Ana Maria Brânză frapează. Sportiva calculată și rece de pe planșă se transformă, odată cu ieșirea din sală, într-o tânără volubilă și exuberantă.

În timpul concursului pare un sloi de gheață. „Sunt atât de concentrată, încât nici dacă ar bubui ceva lângă mine nu aș tresări. Nici măcar vocile nu le aud”, spune vicecampioana olimpică. Odată cu masca de scrimă, dispare și masca serioasă. Ana vorbește și glumește mult, căutând probabil să-și echilibreze trăirile: concentrarea din concurs se stinge cu entuziasm extrem.

Puțini știu însă că Ana obișnuiește să pună pariuri. Cel mai des o face cu antrenorul ei, Dan Podeanu. „Când plec la competiții, facem pariu, un fel de angajament pe care dom’ profesor îl respectă dacă eu cuceresc medalie. Eu am ales de fiecare dată pariul”, spune Ana. Până acum, antrenorul în vârstă de 56 de ani a făcut baie îmbrăcat într-o fântână arteziană, s-a lăsat de fumat și s-a ras în cap! Pentru Olimpiadă, pariul trebuia să fie unul pe măsură. „A promis că va merge acasă cu cercurile olimpice desenate pe cap. Se va tunde cu model (foto), iar eu voi vopsi cercurile cu o carioca. Pariul e pariu”, a anunțat Ana.

Publicat: 14 08. 2008, 20:03