După întâlnirea cu președintele Chinei, unde a fost însoțit de către Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă și Mariana Bitang, Traian Băsescu a vizitat Casa României de la Beijing. Aici, președintele a acordat un interviu exclusiv pentru Pro TV și ProSport, singurul ziar din România cu care a avut aici o întâlnire privată.
Domnule președinte, ați bătut drumul până aici, dar nu veți vedea nicio competiție… Da, așa este, voi pleca spre țară imediat după festivitatea de deschidere, dar rolul meu nu este de a merge la concursuri, ci de a veni până aici să transmit mesajul românilor de acasă, care vor fi suporterul numărul 1 al olimpicilor noștri.
Se potrivește aici urarea „să concurați bine”? (râde) Da, da, dar sunt convins că sportivii noștri oricum asta vor face. Faptul că au ajuns aici este deja onorant, o mare performanță pentru ei.
Ați fost la președintele Chinei cu trei nume grele din sportul mondial. Asta pentru că ați vrut să-i arătați că suntem o forță? La sport chiar suntem. Iar cele trei nume, Comăneci, Lipă și Bitang, au la un loc atâtea medalii olimpice, cam câte se vor decerna aici în total la Beijing… Dar știți că oficialii chinezi se bucură că au văzut-o pe Mariana Bitang cu dumneavoastră și nu în sala de gimnastică? Ha-ha, sunt convins, dacă era în sală era normal ca adversarii noștri să-și facă și mai multe griji… La întoarcere, după decolare, vor fi probleme la Aeroportul „Henri Coandă“, cu detectoarele de metale? (râde) Nu, nu, că aparatele alea acceptă cele trei metale, aur, argint și bronz, pe care le vor aduce ai noștri acasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER