Bellu: „Niciun cataclism n-o putea opri pe Alina Dumitru!”

Bellu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele ANS a vorbit despre prima campioană olimpică de judo din istoria României:

"Alina Dumitru este un model. Un model de om, în primul rând și modelul ei e demn de urmat pentru întreg sportul românesc. Niciun cataclism nu putea s-o oprească din drumul către aur!", a declarat Octavian Bellu imediat după aflarea rezultatului.

Șeful ANS a mai precizat că Alina Dumitru merita o astfel de performanță:

"Nu se putea ca după atâtea titluri europene și ratarea la mustață a unei medalii olimpice la Atena, Alina să nu urce pe podium. Este extraordinar cât de mult și-a dorit acest lucru, dar mai ales felul în care nu a rămas euforică după eliminarea japonezei în semifinale, care este o legendă în judo-ul mondial. Alina a învățat din greșeli și chiar dacă este o sportivă de doar 48 de kilograme, a demonstrat de suflet mare are și ce dorință extraordinară de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Să nu uităm de antrenorul Florin Bercean, ale cărui indicații au fost foarte importante, în fiecare moment al meciurilor."

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×