Cristina Casandra s-a calificat în finala de la 3.000 m obstacole
Cristina Casandra s-a clasat azi a patra în prima serie de la 3.000 m obst, calificându-se în finală cu un nou record național: 9.22,38.
Soția și eleva lui Silviu Casandra a făcut o cursă tactică perfectă, rămânând în plutonul fruntaș după aproximativ 1.000 de metri. Semifondista în vârstă de 30 de ani, împliniți pe 1 februarie, a intenționat să atace pe final, dar primele trei adversare s-au dovedit a fi de nebătut. „Mă bucur mult pentru Cristina. E pregătită excelent și i s-a văzut experiența. Așteptăm finala acum”, a declarat pentru ProSport antrenorul federal Zsolt Gyongyossy.
Bolt, artist pe pistă
În prima zi a întrecerilor de atletism din „Cuibul de pasăre”, arena este aproape plină, mai mult de 80.000 de oameni venind să-i vadă, printre alții, pe Usain Bolt, Tyson Gay și pe Asafa Powell. Cei tei vitezomani vor face o „liniuță” mâine, în semifinale, și poate și în ultimul act, programat tot mâine seară. În sferturi, recordmanul mondial, Usain Bolt, a făcut deliciul publicului. La 50 metri avea deja un avans considerabil, a început să întoarcă privirea mirat spre public, și a terminat în pași de jogging. 9,92 scos relaxat și recordul mondial (9,72) e greu de crezut că va rezista mâine.