Enigma Otiliei… Bădescu
Cu patru olimpiade la activ, Otilia Bădescu rămâne, chiar și după retragerea din națională, un personaj de referință.
Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004. Otilia se întoarce în timp cu un regret, pe care, exprimându-l, sună drept încurajare pentru noul val. „De fiecare dată m-am mulțumit cu participarea. Am înțeles un lucru: începeam pregătirea foarte târziu. E nevoie de o altfel de abordare pentru a tinde mai sus“.
Campioană europeană în trecut, Bădescu nu urmărește să le ia în colimator pe debutantele Elizabeta Samara (61 ITTF), Daniela Dodean (47 ITTF) și Iulia Necula (202 ITTF), dar rămâne rezervată în privința capacității lor de mobilizare: „Să înțeleagă că Jocurile reprezintă ceva unic, de o anvergură deosebită!“.
Elizabeta Samara (19 ani), Daniela Dodean (20 de ani)
„Ar trebui să nu se teamă de rezultat, dar să apară cu mare concentrare și interes în fața mesei de joc. Adversarele, sub presiune, vor fi poate mai încordate. Să profite de asta! În ultimele competiții au arătat dezinvoltură și a ieșit. E prea timpuriu să li se ceară marea cu sarea“.
Iulia Necula (22 de ani)
„Călită în mari competiții, va trebui să se adapteze condițiilor sălii din Beijing. Felul cum va sări mingea, lumina, mesele noi sunt coordonate pregătite de chinezi pentru a câștiga absolut tot“.
Adi Crișan (28 de ani)
„Adrian a ajuns la a treia Olimpiadă și e pe 21 în lume. Este un profesionist. Rămâne să confirme și prin rezultate. Cu încredere, își va realiza obiectivul, cred eu, un loc cel puțin între primii opt. Vine din Bundesliga, iar disciplina e un factor important. De el poți trage oricât, niciodată nu spune nu!“.
"Lângă debutante, ar fi mers cel puțin o fată cu experiență. Mihaela Șteff ar fi fost o soluție" – Otilia Bădescu, consilier ANS