Familia Anei a susținut-o din fața televizorului

51 de centimetri. Diagonala televizorului sau puntea de legătură prin care, de la București, Adrian și Maria se simt teleportați lângă planșa olimpică. Acolo, fata lor caută tușele spre glorie. Numai în pielea părinților să nu fii!

0-1: Mama strânge tare cocker-ul în brațe. Prima tușă nu e a Anei. „Ce? Vai de mine!“ Strânge pumnii, îi lipește: „Hai, mami!“
0-2: Tatăl trosnește palmele. Își aprinde nervos țigara. Prima țigară.
0-3: „Poți! Poți să recuperezi! Hai, tată! Hai!“, sună încurajările lui Adrian. Maria trage de zgarda câinelui, mai-mai să-l ștranguleze.
0-4: „Ah!“ Maria dă din cap a nemulțumire.
1-5: Nervozitatea crește. O gură de cafea, buze mușcate
2-6: Exteriorizări din ce în ce mai dese. Adrian duce mâinile la tâmplă. „Hai, Ana! Hai, tată! Fii rea!“
3-6: O tușă clară. „Bravo! Hai, hai că poți! E timp, e timp!“
3-7: Adrian se lasă cu spatele pe canapea. Grimase peste grimase
4-8: Maria strâmbă din nas, mângâie insistent câinele.
5-8: Părinții schițează zâmbete. „Hai Ana, încă una!“
7-10: Mama e mai calmă. „Hai! Lovește curat!“
7-11: Exclamații de frustrare: „Nu se poate! Nu se poate!“ Oftaturi, tatăl se ia cu mâinile de cap, mama soarbe dintr-un pahar cu tărie
8-12: „Fă-i ceva!“ Semne de disperare. A doua țigară.
9-12: „Bine! Hai, hai că e timp!“ „Du-te, mami, peste ea!“
10-12: „Hai, bravo!“ – Adrian. „Mai ușor, că ai speriat câinele!“ – Maria.
10-13: O tușă decisivă. Tatăl șoptește: „Numai. Gata“. Totuși, încă mai spera.
10-14: „Nu! Doamne! Doamne!“ Maria caută consolare și îmbrățișează iar câinele.
11-15: Resemnare. Mama digeră mai ușor finala pierdută. „Asta e! Poate la Londra”.


"Nu sunt adeptă MISA, dar am spus: să ne concentrăm împreună. Am încercat să-i transmitem o stare pozitivă. Probabil că distanța a fost mult prea mare"
– Maria, mama Anei



Finala s-a încheiat. Familia Brânză primește felicitări

Publicat: 13 08. 2008, 22:59
Actualizat: 14 08. 2008, 04:14