Focul olimpic și România!
În cei peste 100 de ani de Jocuri Olimpice moderne, în două rânduri itinerariul torței olimpice dinspre Olimp înspre locul de desfășurare al marii competiții a traversat și teritoriul României: în drum spre München (1972) și Moscova (1980).
Prima dată, în drum spre Germania, flacăra a trecut și prin județul Hunedoara pe traseul Orăștie, Călan, Hunedoara, Deva, Zam.
Antrenorul emerit Ștefan Beregszaszy (65 de ani) a fost atunci unul dintre sportivii care au avut onoarea să poarte simbolul olimpismului pe străzile municipiului Hunedoara. Însoțit de un convoi format din atleți de performanță, el a preluat torța la intrarea în oraș dinspre Călan și a dus-o până în piațeta din fața Casei de Cultură din Hunedoara. Evenimentul a avut loc pe 15 august 1972. Deși a trecut atâta vreme, își aduce aminte tot.
„Pregătirea a fost una specială și a fost bine pusă la punct cu mult timp înainte de impresionantul eveniment. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Eu am fost numit să îi aleg pe cei 13 sportivi care au compus ștafeta care a purtat torța pe teritoriul municipiului Hunedoara și chiar am avut onoarea să o duc un kilometru. Pentru mine a fost ceva special, o șansă unică în viață. A fost ceva extraordinar să avem aici, la noi, torța olimpică, simbol al sportului și al idealurilor olimpice, al prieteniei și păcii“, spune Beregszaszy, care, după ce a predat torța, a însoțit convoiul până la ieșirea din județ spre Arad.
Două torțe suvenir
Actual vicepreședinte al FRA, Ștefan Beregszaszy spune că a fost fascinat de simbolul flăcării olimpice, motiv pentru care a oprit spre amintire nu una, ci două torțe autentice pe care le păstrează la loc de cinste în biroul său de la Hunedoara. „O singură făclie îmi aparține, cea pe care eu am purtat-o. Cea de-a doua a fost a unui elev de-al meu care, la momentul respectiv, nu a realizat valoarea sentimentală a torței și mi-a cedat-o. Știind cât sunt de prețioase, eu le-am păstrat cu gândul de a le face cadou celor doi fii ai mei“, spune profesorul.
Sărbătoare
Primit cu entuziasm la Hunedoara, convoiul torței olimpice a parcurs în ritm susținut străzile orașului în aplauzele numeroșilor spectatori care au petrecut-o de-a lungul traseului, însoțind ultimul schimb dinaintea ceremonialului, cel al atletului Beregszaszy. În fața Casei de Cultură, în prezența a mii
„În oraș a fost organizată o manifestare aparte. Atâta lume strânsă în centrul orașului în fața Casei de Cultură mai văzusem doar la paradele organizate cu ocazia sărbătorilor comuniste de 1 Mai și 23 August. Numai că de această dată oamenii au venit de bună voie, nu forțați de comuniști“, își amintește Ștefan.
Vis neîmplinit
Ca sportiv, Beregszaszy spune că și-a dorit enorm să participe la JO. Din motive obiective, nu a reușit să-și vadă visul împlinit: „Nu pentru că nu eram foarte bine pregătit – eram campionul țării și component al lotului olimpic.
Atunci, criteriile de selecție erau mult mai dure, iar România prezenta foarte puțini sportivi la olimpiade. Mi-am atenuat dorința prin cele două eleve ale mele care au participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Marieta Ilcu (Barcelona 1992) și regretata Maria Cioncan, care a cucerit medalia de bronz la Atena. Parțial, mi-am realizat năzuințele“.
Ritualul flăcării olimpice
Simbol al olimpismului, aprinÂderea torței păstrează și astăzi un ritual inspirat din tradiția jocurilor antice. În fiecare an olimpic, torța este aprinsă la Olimpia, după un obicei special.
Este folosită în prezent o lupă parabolică, realizată de concernul german Krupp, care focalizează razele soarelui și, utilizând combustibilul potrivit, se reușește aprinderea torței.
De la Olympia, torța este purtată, sub formă de ștafetă, de-a lungul a mii și mii de kilometri până la locul de desfășurare a Olimpiadei. Primul itinerar al torței a avut loc în 1936, cu ocazia JO de la Berlin, după ce, la precedentele ediții, torțele erau aprinse direct în cadrul festivității de deschidere.
În 1952, cu ocazia JO de la Helsinki, organizatorii au hotărât ca flacăra să nu treacă prin zona fostului bloc comunist, întrucât urmările celui de-al doilea război mondial nu fuseseră încă șterse. Astfel, torța a fost transportată cu avionul de la Atena până la Helsinki.
În 1956, la Melbourne, făclia a trebuit să facă două drumuri, unul spre Australia și altul spre Suedia. Întrucât organizatorii de la antipozi au refuzat să organizeze întrecerea ecvestră de teama răspândirii bolilor cabaline, s-a decis ca aceasta să aibă loc la Stockholm. Drumul torței către Tokyo (1964) a fost unic, 100.603 oameni participând la uriașa ștafetă.
Din armele morții, simboluri ale păcii
„Jocurile Olimpice creează situații paradoxale“, este de părere Beregszaszy. El a descoperit pe torța olimpică însemnele Uzinelor de Armament Krupp, cele care au creat arme pentru toate războaiele lumii, încă de la sfârșitul Evului Mediu și până la cel de-al doilea Război Mondial, când „dinastia oțelului“ l-a sprijinit pe Hitler în intenția acestuia de a cuceri lumea.
Ei au inventat cele mai puternice tunuri din oțel turnat, unul dintre cele mai durabile materiale din istorie. „Când mă gândesc la război, involuntar îmi vine în minte un singur cuvânt: Krupp.
Am citit cartea scrisă de William Manchester «Armele lui Krupp», un roman foarte bine documentat, din care am aflat câtă energie a consumat familia Krupp pentru a crea arme ale morți. De aceea am apreciat faptul că armele morții au fost topite, iar din noul metal au fost fabricate simboluri ale păcii. Un lucru interesant și demn de luat în seamă“, spune Beregszaszy.