Gațu: „Sunt dezamăgit de rezultatul de azi. E surpriza Olimpiadei!”
Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Cristian Gațu, a declarat, că eliminarea României la turneul olimpic a reprezentat pentru el surpriza Jocurilor Olimpice de la Beijing.
"Am sperat la o minune chiar și în ultimele minute. Sunt foarte dezamăgit de jocul de azi, dar din păcate s-a dovedit că am visat frumos. În continuare noi trebuie să ne facem traseul, dacă tot am ajuns la JO, pentru că nu e totuna să termini pe locul cinci sau pe locul opt. Pentru mine personal acest rezultat a fost surpriza JO", a spus Gațu pentru MEDIAFAX.
Gațu, care își serbează, miercuri, ziua de naștere, a declarta că și-ar fi dorit un singur cadou, calificarea în semifinale.
Naționala feminină de handbal a României a ratat, marți, calificarea în semifinalele turneului olimpic de la Beijing, după ce a fost învinsă de selecționata Ungariei, cu scorul de 34-30 (16-14), și nu a reușit să-și îndeplinească obiectivul propus, câștigarea unei medalii.
În urma acestui rezultat, România va evolua, joi, pentru locurile 5-8, cu învinsele din sferturile de finală.
Obiectivul României la JO a fost clasararea pe locurile 1-3 și implicit câștigarea unei medalii olimpice.