În vizită la urșii Panda
În cea din urmă zi a JO, ProSport a pregătit o ultimă exclusivitate din China pentru cititorii săi: le-a invitat pe gimnaste la celebra grădină zoologică din Beijing.
Aici, pe perioada Olimpiadei, organizatorii au amenajat o rezervație naturală de urși Panda, care au fost cazați în „Panda Olympic HouÂse“, un habitat special unic pe conÂtinent. Extrem de bine dispuse și nerăbdătoare de întâlnirea cu urșii pe care-i știau doar de la televizor, gimnastele au venit înarmate fiecare cu aparate foto. Excepție a făcut antrenorul Nicolae Forminte, cu un upgrade tehnologic, acesta filmând întreaga vizită cu o cameră video digitală.
Pentru a nu-i deranja blițurile, chinezii au protejat urșii cu un geam de plexiglas ce făcea extrem de grea fotografierea lor. Fetele i-au prins pe urșii Panda chiar la masă. „Ce drăguți sunt, parcă sunt de jucărie, așa, moi și pufoși…”, exclama încântată Sandra Izbașa. Gândindu-se că ziariștii sunt obosiți la finalul Olimpiadei, campioana olimpică ne-a luat locul și a făcut pe reporterul Pro TV. Ea și-a intervievat colega, pe Stela Nistor, spre amuzamentul lui Forminte, care a filmat și el scena.
Alături, Gabriela Drăgoi și Anamaria Tămîrjan dădeau autografe și făceau fotografii, fiind rapid recunoscute de ceilalți vizitatori, care le-au luat cu asalt.