Ionuț Gheorghe vrea aurul în memoria lui Nicolae Linca

Boxul amator românesc are doar doi calificați la Jocurile Olimpice, Ionuț Gheorghe și Georgian Popescu, dar stă bine la nivel declarativ.

Nicolae Linca a plecat dintre noi în urmă cu o lună, dar continuă să fie viu în imaginația oricărui boxer olimpic sub forma etalonului suprem. „Timp de 52 de ani nu a mai luat nimeni aur la Olimpiadă din cauză că a trăit Linca. Așa a vrut Dumnezeu, ca atât timp cât trăiește nimeni să nu-i egaleze performanțele. Acum, că el nu mai este, poate că se va sparge șirul ghinioanelor“, spune Ionuț Gheorghe, care trage, alături de Georgian, în sala de la Complexul Lia Manoliu din Capitală. Primul antrenament este la ora 7:00, al doilea la prânz. Seara mai urmează o ședință. „Ne-au rupt cu antrenamentele. Am tras la Piatra Arsă ca niciodată și sunt într-o formă cum nu am mai fost de mult. Mă simt puternic, mental și fizic, și de aceea am făcut o promisiune. Una specială. I-am promis lui Nicolae Linca, acolo unde se află el, că vreau aurul ca să i-l dedic lui“, mărturisește constănțeanul antrenat de Ilie Dascălu. La Atena a cucerit bronzul, iar experiența căpătată între timp intră la capitolul atuuri.

Popescu, elev în clasa a 9-a
Georgian Popescu este ploieștean, iar idolul lui este Adrian Diaconu, deși are un stil total diferit de cel al campionului mondial WBC. Liniștit, poate prea liniștit pentru box, elevul lui Ion Moroiță a dat multe pronosticuri peste cap prin calificarea la Olimpiadă.

„Dacă tot am câștigat biletul de Beijing, de ce să nu mă gândesc și la un rezultat bun?!“, spune sportivul în vârstă de 24 de ani. Elev în clasa a 9-a – „Am reluat anul acesta studiile, că așa suntem noi, boxerii, uneori mai uităm de școală“ – Georgian este mai degrabă un pugilist tehnic decât un puncheur.

Publicat: 17 07. 2008, 20:00
Actualizat: 18 07. 2008, 00:51