Karolyi: „Nota este cam mare”
Imediat după afișarea notei primite de Sandra Izbașa la finala de la sol, două ziariste americance s-au îndreptat glonț către postul de comentator unde se afla Bela Karolyi.
Fostul antrenor a urmărit ultima parte a concursului în picioare și a făcut un gest ușor nervos atunci când a văzut că Johnson și Liukin au fost depășite de eleva lui Forminte.
„Nota acordată româncei este cam mare. Nu a avut niciun element de dificultate în plus față de Johnson. Probabil a contat și faptul că românii au influență în comisiile de arbitri”, le-a declarat Karolyi celor două ziariste americance. „Cine mai e Bela Karolyi?!”, a replicat Forminte atunci când a auzit comentariul celui care a descoperit-o pe Nadia. Apropo de „Zeița de la Montreal”, aceasta s-a bucurat de victoria Sandrei și a considerat-o meritată: „Au contat foarte mult aterizările ei perfecte la diagonale”, a spus Nadia.