Atmosferă cu o încărcătură specială la plecarea delegației României la JO. Pe de-o parte s-au resimțit emoțiile de concurs, pe de altă parte a fost momentul spiritual pus la cale de șefii COSR.
Pentru prima dată în istorie, olimpicii au ascultat înainte de plecare o slujbă ținută de preotul Ștefan Șerban de la Parohia Ciofliceni – Snagov. Tricolorii au ascultat în liniște vorbele părintelui, s-au închinat sfios, iar la final au ținut să rupă fiecare câte o ramură din busuiocul sfințit. „O să pun câte un pic din busuioc la fiecare costum de concurs”, a declarat gimnasta Steliana Nistor, una dintre marile speranțe ale României la podiumul olimpic.
Sportivii s-au îmbrăcat într-una dintre ținutele de prezentare, în nuanțe de mov – fetele și crem – băieții. Nota discordantă au făcut-o luptătorii, care s-au prezentat în echipamente sportive din cauza unei lipse de comunicare. Aseară, a decolat spre China grosul delegației, fără handbaliste, canoiștii lui Patzaichin și câțiva atleți.
Vom avea 102 sau 104 sportivi? În mod normal, delegația României numără 104 persoane, însă două atlete, Cristina Vasiloiu și Elena Antoci, au situația neclară. Probele lor de la controlul antidoping nu au sosit de la Lausanne, iar COSR a anunțat că până când nu se va da verdictul, atletele nu vor pleca spre Beijing
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER