Marian Oprea și-a revăzut „rudele”

După mai multe treceri printre zonele rezervate vietăților feroce, suntem atacați de urșii malaiezieni, care ne escaladează vehiculul. Vicecampionul olimpic din 2004 le stinge setea cu o sticlă de cola (foto stânga), iar mamiferele coboară satisfăcute, lăsându-ne să ne continuăm periplul. Ajungând în zona cu „modele” mai domestice, o luăm pe jos și rând pe rând ne lovim de diverse creaturi ale Pământului ținute în captivitate și fără niciun chef de viață, parcă. „E și normal”, spune Marian, care de pe un deal hrănește câteva girafe, care-și au „casa” la un subsol, special ca vizitatorii să se ridice la înălțimea lor. Deodată, „Struțul” observă ceva: „Uite, am ajuns la rudele mele din China acum! Porecla asta, «Struțul», mi-au dat-o colegii de liceu pentru că aveam picioarele lungi. Așa mi-a rămas și acum, dar mi-a purtat noroc în carieră”.

„Cine știe dacă mai ieșim vii de aici”

Cangurii, zebrele sau maimuțele nu ne mai pot opri din drum, pentru că elevul Doinei Anton trebuie să revină în Satul Olimpic. Mai are doar două minute pentru a-și face un guler dintr-un șarpe periculos. „N-am emoții nici în finalele olimpice, n-am nici cu reptilele. Fă-mi o poză! Cine știe dacă mai ieșim de aici”, glumește atletul. Timpul s-a scurs rapid, iar inedita călătorie a fost pentru triplusaltist atât o compresă rece pe fruntea asudată la antrenamente și-n concurs, cât și un mijloc de a se mai detașa un pic de starea provocată de ratarea podiumului în Beijing.