În momentul în care știi că o urcare pe podium îți e la îndemână și nici nu prinzi finala, sportul și chiar viața capătă un gust amar.
Nico, ce s-a întâmplat? Credeți-mă că nu știu, am fost prea sigură. Nu-mi vine să cred. Dar chiar de când am intrat pe stadionul de încălzire, a început să mă doară capul, simțeam că-mi plesnește… Nu a fost presiunea prea mare, a fost un concurs ca oricare altul și emoțiile au fost mai mari la calificări. Erai cu moralul la pământ după primele două încercări? Nu… Prima aruncare nu știu de ce n-am accelerat-o. E ceva urât din partea mea că n-am scos un 61 m, care mi-era facil. A doua am lansat-o în plasă, dacă era pe centru… De obicei dau din a treia… dar acum nu știu ce a fost…
Ce vei face în continuare? Pentru mine, Olimpiada conta. Nu mă mai motivează nimic să fac sport. Deja eșecurile astea îmi iau mulți ani din viață. (privește la monitorul care prezintă continuarea finalei). Nici nu-mi vine să mă mai uit la finală de cât de prost se aruncă. N-am nici lacrimi să plâng și nici salivă să mai vorbesc… Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe toți românii care au crezut în mine. (începe să plângă)
Dar poți participa la Londra, Elena Zvereva (o finalistă) are 48 de ani… Eu trăiesc în România, ea în Belarus și nu-mi pot dedica toată viața sportului. Am familie și copil, am responsabilități mari. Nici nu știu unde să mă duc. O asemenea dezamăgire te face să nu mai ai niciun chef de viață.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER