Gimnasta Steliana Nistor s-a clasat, vineri, pe locul al cincilea în concursul individual compus de la Jocurile Olimpice de la Beijing, în timp ce Sandra Izbașa a terminat pe poziția a opta.
Campioană olimpică la individual compus a devenit americanca Nastia Liukin, cu un total de 63.325, fiind urmată pe podium de compatrioata sa Shawn Johnson (62.725) și de chinezoaica Yilin Yang (62.650).
Steliana Nistor și Sandra Izbașa au concurat la paralele în prima rotație. Nistor a avut o evoluție foarte bună, primind 15.975, cea mai mare notă din concurs la acel moment, cu care s-a instalat pe primul loc după prima rotație. Sandra Izbașa a obținut numai 14.300 la paralele, cel mai slab aparat al său, clasându-se pe locul 18 în ierarhia intermediară.
În a doua rotație, româncele au evoluat la bârnă, notele mari obținute, 15.550 – Steliana Nistor, 15.875 – Sandra Izbașa, menținându-le în prima parte a clasamentului interimar, pe locul trei, respectiv nouă.
Steliana Nistor a coborât pe locul șase la general, cu 46.025, după a treia rotație, în care a evoluat la sol și a obținut numai 14.500, din cauza unei ieșiri din covor la o diagonală. Izbașa a primit însă o notă mare la sol, 15.500, urcând pe locul opt după trei rotații, cu un total de 45.675.
Româncele au încheiat concursul la individual compus la sărituri. Steliana Nistor a primit 15.025 și cu un total de 61.050 a terminat pe poziția a cincea. Sandra Izbașa a obținut o notă apropiată de cea a Stelianei Nistor, 15.075, iar cu un total de 60.750 a încheiat pe locul opt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER