Preda a întârziat la start
Valentin Preda trebuia să se prezinte la startul probei de 200 metri bras, la Water Cube, seria sa fiind programată, conform orarului inițial, la 19:44. Numai că acesta era programul de acasă, în cel oficial, de la fața locului, operându-se o schimbare, în sensul că ora de start a fost decalată cu 10 minute. „Eram în sala de lângă bazin, făcusem încălzirea și eram la masaj, așteptând ora să intru în bazin. Numai că, deodată, îi văd pe ecran pe adversarii mei din serie, pe bloc starturi (!). Am sărit repede, am alergat spre start, am ajuns până ca proba să înceapă, numai că, în fuga aceea disperată, nu am mai apucat să îmi iau ochelarii și casca, iar oficialii nu m-au mai lăsat, firește, să intru. Mor de ciudă, sunt foarte supărat”, a declarat Valentin Preda.
Foarte corectă, antrenoarea Doina Sava a recunoscut că este exclusiv vina ei. „Da, așa este, eu am respectat ora din programul inițial, fără să mai verific înainte dacă s-a schimbat ceva. Este vina mea, trebuia să controlez, dar în nebunia asta de aici… Bine, nu este vorba de ratarea vreunei mari performanțe, Vali s-ar fi clasat pe undeva pe la locul 40, dar asta nu scuză nimic, trebuia să fi luat startul și îmi pare extrem de rău de această greșeală”, a spus Sava. Preda a mai concurat în serii la 100 de metri bras, unde a prins startul, dar a terminat cu al 31-lea timp și nu s-a calificat.