Reportaj: Familia Getei Andrunache a plâns de fericire
În vila familiei Andrunache, undeva în Pipera, ieri-dimineață era liniște. Ceva se simțea însă în aer. Un fel de tensiune, ceva speranță, un pic de încredere. Greu de spus ce plutea. Cert e că gândurile tuturor erau la Beijing. Mama, cumnatul și nepoții, alături de Valerică și micuțul Ștefan, în vârstă de 3 ani, i-au ținut pumnii din fața televizorului canotoarei Georgeta Andrunache. Dacă la început era tăcut și parcă stânjenit de prezența atâtor persoane, după startul competiției și după ce avea să-și zărească mama pe micul ecran, mezinul familiei s-a dezlănțuit, încurajându-le pe românce până la final: „Haideți, fetelor!”. Zile agitate, nopți nedormite, stres, gânduri și multe emoții a trăit soțul Getei înaintea marii competiții. „M-am trezit de la ora cinci pentru că nu aveam stare. De fapt, nici nu știu când și cât am dormit, pentru că de trei zile nu pot pune geană pe geană. Nu pot să exprim exact ce simt. Până n-o să se sfârșească nu mă pot liniști”, a povestit soțul canotoarei, care, din cauza emoțiilor, și-a programat televizorul cu 24 de ore înainte, ca acesta să se aprindă la ora începerii competiției.
„Baftă, mama! Baftă, fetelor!”
În timp ce tatăl aștepta cu sufletul la gură startul, micuțul Ștefan, cea mai de preț medalie a Georgetei, a povestit ultima conversație cu mama lui, înainte de finală. „Baftă, mama! Baftă, fetelor!”, le-a urat copilul celor două canotoare. Se apropie startul. Întreaga familie, alături de soțul Elisabetei Lipă, nașul familiei Andrunache, se strânge în fața televizorului și, cu pumnii strânși, așteaptă finala. Emoțiile și tensiunea cresc. Începe cursa, iar pentru câteva clipe familia rămâne mută. După alte câteva momente, parcă simțind tensiunea, Ștefan sparge gheața și își îndeamnă mama spre aurul olimpic. „Haide, mama!” Hai România!”.
Un mesaj de încurajare prin ziarul ProSport
Georgeta nu avea să-și dezamăgească fiul, câștigând aurul. Chiar dacă familia strigă de fericire și se îmbrățișează, Valerică nu se poate dezlipi de televizor și izbucnește în lacrimi. Lacrimi de aur. Soția lui, alături de Viorica Susanu, și-a mai îndeplinit un vis, al ei, al lui, al familiei, al canotajului și al întregului sport românesc. „Geta nu se va opri aici”, îngaimă printre suspine Valerică, fost canotor de performanță. Astăzi, în cursa de 8 plus 1, Geta are șansa de a o depăși pe nașa Elisabeta Lipă, câștigând cea de-a șasea medalie de aur. Până atunci, familia a vrut să îi transmită un mesaj de încurajare cantoarei. Toată lumea s-a strâns pentru o poză de grup, care prin intermediul ProSport a ajuns la Georgeta. „Să ai putere pentru un nou aur”, e mesajul către ea. Așa să fie!
Â
Â