Rudel Obreja, acuzat de manipularea arbitrilor la JO

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing în calitate de delegat tehnic al turneului de box, a fost suspendat de către AIBA "pentru posibile tentative de manipulare" la meciurile de box de la JO-2008, a anunțat, vineri, forul internațional în cadrul căruia românul deține funcția de vicepreședinte.

Măsura a fost luată după ce Obreja a organizat, vineri, la Beijing, o conferință de presă neautorizată de AIBA, în care încerca să demaște neregulile din turneul de box de la JO-2008, legate de delegările arbitrilor. În timpul conferinței i-a acuzat pe unii membri AIBA, în frunte cu directorul tehnic Ho Kim, că au manipulat delegările arbitrilor, deși aceastea ar fi trebuit decise de computer.

AIBA susține, într-un comunicat de presă, că cel care a încercat să influențeze arbitrii este de fapt Obreja, motiv pentru care a fost suspendat și va compărea în fața instanțelor disciplinare ale forului mondial. AIBA a precizat că încă din urmă cu două luni au apărut informații privind un posibil scandal care ar urma să izbucnească la JO-2008, implicând oficiali din cadrul forului mondial, de aceea a fost pus la punct un plan în mai multe etape. "Când situația a devenit prea serioasă, AIBA a prevenit și Comitetul Internațional Olimpic, aceasta din urmă desemnând un observator independent", se menționează în comunicat.

Publicat: 23 08. 2008, 11:11
Actualizat: 23 08. 2008, 11:11