S-a întâmplat la Jocurile Olimpice – ep. 7-

Pe data de 8 august va debuta, la Beijing,a XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Termenul provine din limba greacă, Olimpul fiind un munte cu altitudinea de 2.917 metri din Grecia. Vechii eleni considerau culmile acestuia ca fiind sălașul zeilor. Prima olimpiadă, conform izvoarelor istorice, a fost în anul 776 î.Hr.

De la acest an începe numărarea anilor la compatrioții lui Homer, după alte izvoare competiția a început mult mai devreme. Opinia publică din perioada contemporană consideră anul 1896 ca primele jocuri din istoria modernă. Evident, ele au fost organizate la Atena, inițiatorii dorind să recunoască grecilor marele rol pe care civilizația lor l-a avut pentru întreaga umanitate.

De atunci, s-au întâmplat destule lucruri. Performanțe excepționale, scandaluri de dopaj, ratări incredibile, boicoturi politice, comercializarea competiției, toate acestea au făcut farmecul unic al unor întreceri urmărite cu mare interes pe tot globul. Câteva evenimente au rămas în memoria ziariștilor și a publicului și dorim să le rememorăm, nu neapărat în ordine cronologică, pentru amatorii de detalii.

De altfel, trebuie spus că mulți dintre compatrioții noștri au fost, de-a lungul vremurilor, printre animatorii olimpiadelor. Cine o poate uita, de exemplu, pe Nadia Comăneci?

Maraton modern pentru americanul Lorz

La Olimpiada de la Saint-Louis, din 1904, un concurent a parcurs mai mult de jumătate din cursa într-un automobil, după care a intrat triumfător pe stadion. Desigur, aceste lucruri cu greu pot fi imaginate in mileniul trei…

Crampele salvatoare

Fred Lorz, un american din New York, în vârstă de 24 de ani a decis să abandoneze după numai 14 km, cârceii dându-i dureri insuportabile. Drept pentru care, urcă într-un automobil și îi cere șoferului să meargă către destinație. Cum pe vremea aceea, între căruță și automobil nu era vreo mare diferență, Ford-ul face pană cu 10 km înainte de sfârșitul cursei, iar Fred, refăcut, decide să continue.

Ceea ce se petrece ulterior e de domeniul science-fiction…

Fiica președintelui SUA îl premiază pe Lorz

Ajuns pe stadion, în uralele mulțimii, Lorz este declarat învingător și primește, din mâinile lui Alice Roosevelt, fata șefului executivului american, cupa destinată campionilor olimpici. Trebuie precizat, în context, că la începutul secolului trecut nu existau nici podium, nici medalii…

Cu alte cuvinte, cel sosit primul era premiat pe loc. Fred nu se autodenunță dar, un sfert de oră mai târziu, pe stadion iși face apariția un individ, Hicks pe numele său, sub influența unui veritabil cocktail Molotov… Leșinat pe traseu, din cauza efortului, fusese reanimat de antrenorul său cu o băutura care conținea brandy, stricnină (extrem de puțină, deoarece este un toxic folosit pentru stârpirea șoarecilor și… oua bătute).

Arbitrii confirmă că Hicks este adevăratul învingător și acesta, deși este aproape asfixiat, primește laurii. A fost reanimat și salvat cu mari eforturi după cursă…

Lorz, suspendat pe viață

Șefii sportului american l-au suspendat pe viață pe Lorz pentru tentativa sa de fraudă, dar adevărul este că Hicks era, la rândul său, dopat până în vârfurile urechilor.

Cum încă nu existau controale antidoping, Hicks a rămas câștigătorul, deși el a realizat acest lucru abia o săptămână mai târziu, când i-a revenit memoria. În ceea ce-l privește pe Lorz, acesta a revenit după numai un an, când i-a fost anulată suspendarea, reușind chiar să câștige maratonul de la Boston, doi ani mai tarziu.

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 07 08. 2008, 13:24
Actualizat: 07 08. 2008, 14:29