S-a întâmplat la Jocurile Olimpice – ep. 8-

Pe data de 8 august va debuta, la Beijing,a XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Termenul provine din limba greacă, Olimpul fiind un munte cu altitudinea de 2.917 metri din Grecia. Vechii eleni considerau culmile acestuia ca fiind sălașul zeilor. Prima olimpiadă, conform izvoarelor istorice, a fost în anul 776 î.Hr.

De la acest an începe numărarea anilor la compatrioții lui Homer, după alte izvoare competiția a început mult mai devreme. Opinia publică din perioada contemporană consideră anul 1896 ca primele jocuri din istoria modernă. Evident, ele au fost organizate la Atena, inițiatorii dorind să recunoască grecilor marele rol pe care civilizația lor l-a avut pentru întreaga umanitate.

De atunci, s-au întâmplat destule lucruri. Performanțe excepționale, scandaluri de dopaj, ratări incredibile, boicoturi politice, comercializarea competiției, toate acestea au făcut farmecul unic al unor întreceri urmărite cu mare interes pe tot globul. Câteva evenimente au rămas în memoria ziariștilor și a publicului și dorim să le rememorăm, nu neapărat în ordine cronologică, pentru amatorii de detalii.

De altfel, trebuie spus că mulți dintre compatrioții noștri au fost, de-a lungul vremurilor, printre animatorii olimpiadelor. Cine o poate uita, de exemplu, pe Nadia Comăneci?

Omul care ura săpunul

Singurul indian nativ care a cucerit o medalie la JO, așa cum a rămas în analele competiției desfășurate la Saint-Louis, în 1904, se numea "Man afraid Soap". Mai pe românește, "Omul care se teme de săpun". Trebuie spus că, pentru cei care nu au citit aventurile lui Winnettou din cărțile lui Karl May, acest nume nu are nimic anormal sau pejorativ în ambientul pieilor roșii.

Un alt exemplu, "Cel care danseaza cu lupii", titlul unui film celebru despre cucerirea teritoriilor indios de către armata federală și în care Kevin Costner (care este chiar de origine sioux) face un rol magistral.

Sportul incriminat se numea "lacrosse"

Puțină lume știe că hocheiul, în varianta sa de vară, a fost inventat de nativii americani, dovezi în acest sens datând încă din secolul al VIII-lea. Ca o recunoaștere a acestui merit, dar și ca un semn al reconcilierii, șefii sportului din State au hotărât ca "lacrosse" să facă parte din programul olimpic.

Numele coechipierilor săi erau sugestive

Trebuie spus că toți componenții echipei nativilor, care erau mohicani, aveau nume care pot suna ciudat pentru urechile unui cetățean al bâtrânului continent. Iată, spre edificare, cum figurau în acte jucătorii lacrosse: Vulturul Negru, Bufnița de Noapte, Voce de Tunet, Picior Ușor, Potcoava de Fier (numele portarului) sau Mâncătorul de Șerpi (centrul înaintaș).

Turneul de lacrosse a fost menținut și patru ani mai târziu, la Londra, după care a fost scos din programul Jocurilor și nu a mai reapărut niciodată. După ce au fost trimiși în rezervații, indienilor li s-a furat si jocul inventat de ei, care a reapărut, chipurile, ca fiind inventat de canadieni. Cam ca baseball-ul care seamănă, suspect de mult, cu oina carpatină.

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 07 08. 2008, 14:34
Actualizat: 07 08. 2008, 14:36