S-a întâmplat la Jocurile Olimpice – ULTIMUL EPISOD –
Ieri, 24 august, s-au încheiat, la Beijing,a XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vara. Termenul provine din limba greacă, Olimpul fiind un munte cu altitudinea de 2.917 metri din Grecia. Vechii eleni considerau culmile acestuia ca fiind sălașul zeilor. Prima olimpiadă, conform izvoarelor istorice, a fost în anul 776 î.Hr.
De la acest an începe numărarea anilor la compatrioții lui Homer, după alte izvoare competiția a început mult mai devreme. Opinia publică din perioada contemporană consideră anul 1896 ca primele jocuri din istoria modernă. Evident, ele au fost organizate la Atena, inițiatorii dorind să recunoască grecilor marele rol pe care civilizația lor l-a avut pentru întreaga umanitate.
De atunci, s-au întâmplat destule lucruri. Performanțe exceptionale, scandaluri de dopaj, ratări incredibile, boicoturi politice, comercializarea competiției, toate acestea au făcut farmecul unic al unor întreceri urmărite cu mare interes pe tot globul.
Câteva evenimente au rămas în memoria ziariștilor și a publicului și dorim să le rememorăm, nu neaparat în ordine cronologică, pentru amatorii de detalii. De altfel, trebuie spus că multi dintre compatrioții noștri au fost, de-a lungul vremurilor, printre animatorii olimpiadelor. Cine o poate uita, de exemplu, pe Nadia Comăneci?
Ce (nu) a inventat baronul?
Imediat înaintea debutului Jocurilor se readuc în memoria publicului Pierre de Coubertin și câteva din maximele sale. Că el este cel care a reinventat Olimpiadele, că tot el a insistat ca maratonul să devina proba probelor, că "Lucrul cel mai important este să participi", fixarea motto-ului olimpic "Citius, altius, fortius", întrecerile artistice și multe altele. Se pare, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Dimpotrivă. În spatele său au fost unii care au creat legenda. Pentru că, la fel ca istoria, și legenda se scrie. În sensul dorit de cei care fac acest lucru, desigur.
Pierre de Coubertin a furat ideea de la alții
Spre exemplu, i se atribuie francezului marele merit de a fi cel care a relansat Olimpiadele în forma pe care o cunoaștem astăzi, idee care a fost susținută, în mod ferm, între 1894 și 1996, dată la care au fost auzite și primele dubii că acest lucru ar corespunde adevărului. Astfel, presa dezvăluie că numai în secolul 19 au existat 35 de astfel de tentative, în tot atâtea țări, iar prima dintre acestea datează din anul 1850.
Țara Galilor este locul renașterii
Much Wenlock este numele unui orășel din Wales (Țara Galilor) unde s-au organizat primele Jocuri Olimpice din epoca modernă, iar numele celui care a fost inițiatorul este William Penny Brookes, un medic care profesa în localitatea susnumită. Pierre de Coubertin asistă la Jocuri în anul 1880 și fură ideea din zbor.
Și la Atena, în 1859, s-au organizat Jocuri Olimpice, iar omul care le-a finanțat a fost un Mecena local, Evangelis Zappas, un aromân din Munții Epirului. Abia 37 de ani mai târziu, în 1896, încep, tot la Atena, Jocurile Olimpice în versiunea Pierre de Coubertin.
Â
articol de Octavian METONI