Sacrificiu răsplătit prin aur

Alina Dumitru a intrat într-o sală de judo la 12 ani. Nu auzise de Jocurile Olimpice, de medalii, bani sau de carieră.

Invariabil, copiii aleg sportul pentru cu totul altceva, un corp mai frumos, o colectivitate, un mod de a-și consuma energia. Cu timpul se dumiresc și intră în vârtejul performanței, însă doar cei puternici ajung până în vârf.

Alina povestește: „Primul chimonou l-am primit după șase luni de antrenamente. Eram așa de bucuroasă că nu l-aș mai fi dat jos. Mai târziu am înțeles că am ales un sport fără o mare popularitate în România și puțin înțeles. Am fost un pic dezamăgită, dar asta nu m-a oprit. În 1998, când am ieșit prima oară campioană națională, am realizat că pot ajunge sus cu ajutorul sportului. Făceam deja judo de patru ani. Apoi, visul mi s-a conturat deplin în 2000, când am urmărit Olimpiada de la Sydney la televizor. Acolo voiam să ajung!”.

Talent, muncă și tărie de caracter
Tot ce făcuse până în acel moment fusese ca o joacă. Totul s-a înzecit: orele de antrenament săptămânale, intrările la procedee, proiectările și exercițiile de forță. „Cred că este imposibil să cuantifice cineva cantitatea de energie consumată de un sportiv în 14 ani de antrenament. Pot să cuantific însă sacrificiile făcute. Nu am uitat niciunul. Mi-am lăsat părinții, mi-am lăsat prietenii. Am stat plecată 11 luni pe an. Mi-am pierdut și copilăria. E greu să fii departe de părinți, să ajungi la 14-15 ani să te gospodărești singură. Am avut noroc că lotul național a fost inițial la Pitești. Era mai aproape de casă, iar mama venea săptămânal să mă ajute să spăl hainele. Însă, toate sunt uitate când urci pe podium. Campion olimpic ajungi prin trei elemente esențiale, talent, muncă și tărie de caracter”. Alina le are pe toate.

Eu am mai cucerit o medalie olimpică în 2000, cu Simona Richter, dar nu se compară cu ce am simțit acum. Este o bucurie fără seamăn
Florin Bercean antrenor judo

Rădoi, fotbalistul preferat
Legitimată la clubul Steaua-Petrom, Alina are culorile roș-albastre în sânge. „Mama mi-a făcut o surpriză și mi-a amenajat camera în culorile preferate”, spune Alina, care este mare fan al fotbalului . „Dacă nu aș fi făcut judo, mai mult ca sigur aș fi încercat la fotbal. Evident, țin cu Steaua, iar fotbalistul meu preferat este Mirel Rădoi. Și pe Nicolae Dică l-am apreciat foarte mult, dar el nu mai e acum la Steaua”, a mai declarat campioana olimpică de la 48 kg.

Sunată de Traian Băsescu
Imediat după conferința de presă, Alina Dumitru a fost solicitată la controlul antidoping, unde a stat mai bine de o oră. Cât timp a dat proba, telefonul ei a sunat non-stop, nu mai puțin de trei apeluri venind de la Traian Băsescu. „Președintele a ținut să mă felicite personal și să mă asigure de prețuirea lui”, a declarat campioana olimpică.

Alina a doborât un monument
În 2004, la JO de la Atena, Ryoko Tani (foto jos) a împiedicat-o pe Alina Dumitru să intre în finală. Le Beijing, românca s-a revanșat, depășind-o în semifinale. În șapte rânduri câștigătoare a titlului mondial, dublă campioană olimpică (2000 și 2004), nipona nu mai pierduse de la finala JO din 1996! În aproape 15 ani doar șase sportive au reușit să o învingă: Karen Briggs (Marea Britanie) – CM 1991, Cecile Nowak (Franța) – finala JO 1992, Kye Sun-Hui (RPD Coreeană) – finala JO 1996, Tomoko Fukumi (Japonia) – Campionatele Japoniei din 2002 și 2007, Emi Yamagashi (Japonia) – Campionatele Japoniei 2008 și ALINA DUMITRU (ROMÂNIA) – semifinala JO 2008.

Dumitru a dat lovitura în semifinală, când a bătut-o pe japoneza Ryoko Tani, care venise doar pentru aurul olimpic
BBC

Dumitru a eliminat-o pe marea favorită a categoriei și a smuls medalia de aur cu ușurință în fața cubanezei Yanet Bermoy
L’Express

Dumitru a explodat cu adevărat în semifinală, când a învins-o pe japoneza Ryoko Tamura Tani
AFP