Superba Sandra
Intrată ultima în finala la sol, eleva lui Forminte și-a stăpânit emoțiile și a obținut cea mai mare notă. Peste 15.000 de spectatori în National Indoor Arena din Beijing, niciun loc liber în prima zi a finalelor pe aparate.
Este ora 16:00 (n.r. – 11:00 în România), mai sunt patru ore până la concurs, dar mașina care aduce sportivii din Satul Olimpic o lasă deja la sală pe Sandra Izbașa. Abia a reușit să ațipească puțin după-amiază, că a și trebuit să se pregătească de finală. Nicolae Forminte este puțin îmbufnat, dar nu are încotro. „Astea-s regulile, n-ai ce face…, dar nu-i ușor să stai aici patru ore, să-i menții fetei starea de concurs”. Prietenii trec pe lângă el și-i urează baftă. „Ce-a depins de mine am făcut, acum e Cel de Sus care decide”.
Sandra își mai aranjează puțin codița în oglindă, se mai aude un minut cu părinții la telefon și urcă pe podium să facă încălzirea. Se face 17:00, timpul trece infernal de greu. Revine în sala mică și este momentul câtorva circuite complete ale exercițiului. Îi ies perfect și frumoasa blondă își zice în gând: „Dă, Doamne, să-mi iasă așa și pe podium!”. Pare detașată și zâmbește mereu, dar tremurul aproape insesizabil al degetelor îi trădează emoțiile. Realizează că este cea mai importantă zi din cariera ei.
Este 18:30 și deja furnicăturile din stomac devin mai dese. Forminte umblă cu pași apăsați de colo-colo, ca un leu în cușcă, Sandra s-a așezat într-un colț și așteaptă. Gândul îi zboară în toate direcțiile, acasă, unde bunicul său de 80 și ceva de ani probabil că stă lipit de televizor, la părinții din tribuna de deasupra, iar exercițiul de la sol i se derulează în minte de zeci de ori. În sfârșit, arbitrele pornesc spre sală, semn că în câteva minute intră și gimnastele.
Concursul începe, dar organizatorii lasă la urmă cireașa de pe tort: finala feminină la sol. Și tot la urmă este Sandra Izbașa. Favorita concursului, zicem noi. Ceilalți, nu. Bela Karoly spune că e Johnson, chinezii sunt siguri că Cheng nu poate rata aurul.
Exercițiu fără greșeală
Sandra intră în sală cu un zâmbet larg. De pe costumul său presărat cu pietricele strălucitoare lipsește una singură, pe care alaltăieri și-a dezlipit-o și le-a oferit-o reporterilor ProSport. „Să fie cu noroc!”, a spus, iar noi am păstrat micul cristal.
Începe Shawn Johnson, deloc rău, cu un 15,500, notă cu care avea să rămână pe primul loc până la exercițiul Sandrei. Pavlova greșește, Santos ezită, iar Cheng, favorita sălii, cade pur și simplu, spre disperarea antrenorului chinez care își pune mâinile în cap. Sandra e cu spatele, pare în altă lume, nici n-o interesează ce e la sol. Forminte vede ratarea, dar este impasibil ca o stâncă. Liukin este și ea impecabilă și se instalează a doua, după Johnson. Și vine Sandra. Zâmbetul ei apare pe toate ecranele. Operatorii, care asta caută, expresivitate, o adoră. Prima diagonală, perfectă. A doua, la fel. Pe fața Sandrei se citește deja siguranța, iar zâmbetul ei spune că aurul este aproape. Longilina blondă încheie exercițiul imperial, iar Forminte ridică victorios mâinile. Este clar pentru toată lumea cine este noua regină a solului. Sau împărăteasă, că suntem în China. Un minut de așteptare, în care Forminte și Sandra se îmbrățișează și vine nota, 15,650, care consfințește victoria româncei.