Susanu: De la început am știut că vom câștiga
Viorica Susanu a obținut a patra medalie de aur din palmares la Jocurile Olimpice, „punctând“, așadar, și la Beijing, după Sydney și Atena.
Suzi, ați început mai slab sau celelalte mai tare?
Am început bine, important este că am rămas în plutonul fruntaș încă de la început. Apoi, ne-am detașat și am controlat cursa. Geta a tras cu ochiul la adversarele din Belarus, ca să nu ne pună probleme.
Ați avut emoții?
Da, dar la noi emoțiile sunt constructive. Am avut ceva înainte de cursă, dar au dispărut odată cu startul. În acel moment știam că vom câștiga. Au fost câteva semne care ne-au edificat.
Superstiții?
Poți să le spui și așa, dar s-au adeverit mereu. Cursa trebuia să înceapă la ora 16:10, dar a plecat cu trei minute întârziere, la 16:13. Pentru mine și pentru Geta, atât cifra 3, cât și numărul 13 ne poartă noroc.
Totuși, valoarea și-a spus în primul rând cuvântul…
Da, dar vreau să punctez un lucru: în spatele nostru se află o echipă întreagă fără de care nu am fi reușit. Vreau să le mulțumesc tuturor, precum și celor care ne-au trimis mesaje de încurajare zilele acestea. Au fost mesaje chiar și din Australia.
Ce vei face în continuare?
Nu știu, s-ar putea să fie ultima noastră competiție majoră. Eu mă mărit la toamnă, iar pe primul plan va fi familia. Vreau neapărat să fac un copilaș.
Lipă: „Superbă cursa fetelor!“
Retrasă din activitate, Elisabeta Lipă (foto) a comentat la Eurosport finala celor două românce, reușind să treacă peste emoțiile ce au cuprins-o. „Nu am dormit toată noaptea, am așteptat cu mare interes finala fetelor noastre. Cu vreo zece minute înainte de start dacă cineva îmi lua pulsul, putea să spună că sunt numai bună să mă aliniez la start. Geta și Suzi (n.r. – Andrunache și Susanu) au făcut o cursă superbă. S-a văzut experiența, vârsta, dorința. Toate sacrificiile le-au făcut cu un singur scop: medalia de aur”, a susținut Elisabeta Lipă.
"A fost o cursă echilibrată, iar Belarus și China au fost puternice. Ne așteptam ca Belarus să fie principalul nostru competitor, însă China chiar ne-a surprins. Psihologic, este o victorie foarte bună pentru canotajul românesc înainte de finala de 8+1" – Ioan Dospinescu, președinte FR de Canotaj
3 este numărul titlurilor olimpice pe care România le-a câștigat în proba de două rame fără cârmaci la JO. Georgeta Andrunache și Viorica Susanu erau campioane en titre, prima triumfând și la Sydney, în barcă cu Doina Ignat
19 medalii de aur a obținut România la canotaj în istoria JO, acest sport fiind depășit doar de gimnastică, disciplină ce deține 23 de titluri
Â
Â
Â