Un aur uriaș!
Atleta Constantina Diță Tomescu a câștigat, duminică, medalia olimpică de aur în proba de maraton de la Jocurile Olimpice de la Beijing, aducând delegației României cel de-al treilea titlu la JO-2008, după cele obținute de judoka Alina Dumitru și de canotoarele Georgeta Andrunache/Viorica Susanu.
Atleta română în vârstă de 38 de ani a fost cronometrată cu timpul de 2 ore, 26 de minute, 44 de secunde, realizând cea mai bună performanță a ei în acest sezon și devansându-le pe kenyanca Catherine Ndereba (2:27.06) și pe chinezoaica Chunxiu Zhou (2:27.07).
Constantina Diță Tomescu, care locuiește și se antrenează în Statele Unite ale Americii, se află la a doua participare la Jocurile Olimpice, după JO de la Atena din 2004, unde s-a clasat pe locul 20. Sportiva română mai are în palmares o medalie de bronz la Campionatele Mondiale de la Helsinki, din 2005, în proba de maraton, precum și două medalii la Mondialele de semi-maraton, una de aur, în 2005, la Edmonton și una de bronz, în 2004, la New Delhi. De asemenea, atleta română a câștigat, în 2004, maratonul de la Chicago.
Celelalte două reprezentante ale României în proba de maraton de la JO-2008 au încheiat cursa între primele 20. Astfel, Lidia Șimon, vicecampioana olimpică de la Sydney, din 2000, s-a clasat a opta (2:27:51), iar Luminița Talpoș a încheiat pe 18 (2:31:41), din 80 de sportive care au luat startul în proba de maraton de la Beijing.
Delegația României la Jocurile Olimpice de la Beijing are în prezent șase medalii, dintre care trei de aur (judoka Alina Dumitru la categoria 48 kg, canotoarele Georgeta Andrunache și Viorica Susanu la dublu rame fără cârmaci și atleta Constantina Diță Tomescu la maraton), una de argint (scrimera Ana Maria Brânză la spadă) și două de bronz (echipa feminină de gimnastică a României și scrimerul Mihai Covaliu la sabie).