Un fost copil-soldat va alerga pentru SUA la JO

Presa americană a dezvăluit publicului incredibila poveste a unui om care va reprezenta Statele Unite la Jocurile Olimpice de la Beijing. Potrivit sursei citate, atletul Lopez Lomong, sudanez prin naștere, a fost răpit în copilărie de gherilele care au facut ravagii în timpul războiului civil care a devastat țara sa de origine. "Am fost capturat de Armata Populară de Eliberare din Sudan la vârsta de șase ani din satul meu natal, Kimotong. Mi-am văzut prietenii murind de foame și de maladii așa că, doar câteva săptămâni mai târziu am evadat de acolo și, împreună cu niște rude mai îndepărtate, am traversat deșertul și am trecut frontiera kenyană. A fost cea mai importantă cursă a vieții mele și sunt mândru că am câstigat-o. Din păcate, mulți dintre noi au sfârșit mâncați de animalele sălbatice sau vânați fără milă de milițiile rivale", a povestit eroul african. Sursa citată precizează că Lomong a petrecut mai bine de 10 ani în lagărul de refugiați din Kakuma (Kenya) înainte de a fi salvat de o operațiune umanitară sprijinită de biserică și care l-a adus, la vârsta de 17 ani, în America.

Universitatea și sportul l-au ajutat să renască

Trista sa soartă a avut și o parte bună. Astfel, a primit o bursă în Arizona și acum studiază turismul, sperând să ajute la relansarea economică a Sudanului, țara pe care nu a uitat-o niciodată. A început să alerge, mai întâi din plăcere, pe străzile din Tully și, ulterior, remarcat de un descoperitor de talente, a făcut-o și într-un cadru organizat, specializându-se în cursele de 800 și 1500 de metri. După ce a obținut cetățenia americană, a câștigat naționalele în aer liber și a semnat, cu Nike, primul său contract profesionist. "Mi-am regăsit familia sau, în fine, ceea ce a mai rămas din ea. Important este că parinții mei trăiesc. Acum merg la Olimpiadă și sper să sensibilizez guvernul chinez care este principalul susținător și sponsor ai liderilor de la Khartoum. Eu sper într-o medalie, mi-o doresc foarte mult, dar consider că sunt, deja, un învingător", a încheiat Lopez.

articol de Octavian METONI

 

Publicat: 09 07. 2008, 15:20