Eva Tofalvi a fost aseară la un pas de un rezultat istoric. Biatlonista de la Miercurea Ciuc a încheiat pe locul 11 proba individuală, dar ar fi putut fi chiar în preajma podiumului, dacă n-ar fi ratat penultimul cartuș.
România a scos din nou capul în lumea bună la Jocurile Olimpice de Iarnă, pentru prima dată în ultimele cinci participări. Eva Tofalvi ne-a ținut cu sufletul la gură până spre sfârșitul evoluției sale, oferindu-ne senzația că ar putea obține chiar o medalie, așteptată din 1968, când Panțuru și Neagoe câștigau bronzul la Grenoble, în concursul de bob două persoane.
Pe locul 3 la „intermediare”
Locul 3 la punctele de cronometraj după tragerile doi și trei, dar și 15 focuri doborâte cu sânge rece. Acestea au fost coordonatele cursei efectuate de Eva Tofalvi până la intrarea în poligon, pentru ultimul show. Regizorii transmisiei n-au prins-o pe româncă la lucru, preferând să surprindă finișul norvegiencei Tora Berger, cea care, de altfel, urma să câștige titlul olimpic. Eva a tras la fel de riguros, dar numai până la cartușul 19, când a ratat ținta. A primit automat un minut de penalizare, iar visul sportivei și poate al unei națiuni întregi s-a stins. Până spre finalul cursei, Tofalvi a alunecat până pe locul 11, performanță pe care a înregistrat-o și la Nagano, în 1998. Dacă acel glonț n-ar fi fost ratat, sportiva lui Șimon Marton ar fi încheiat pe locul 4.
Eva Tofalvi s-a calificat și pentru proba cu start în bloc, programată duminică noapte. Concursul e tot cu patru trageri, așadar cursa îi convine
Celelalte sportive tricolore intrate ieri în cursă au avut o comportare modestă. Astfel, Mihaela Purdea s-a clasat pe poziția a 41-a, în timp ce campioana mondială la juniori, Reka Ferencz, nu și-a putut stăpâni tracul inerent unei asemenea competiții, terminând pe 74. Cea de-a patra româncă care a luat startul, Dana Plotogea, a încheiat pe 81.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER