Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă s-a terminat, duminică, la Vancouver, după mai mult de două ore de spectacol grandios, în care drapelul olimpic a fost înmânat primarului orașului Soci, Anatoli Pahomov.
După două săptămâni de competiție, din 12 februarie până în 28 februarie, peste 2500 de sportivi, din 82 de țări, și-au luat rămas bun de la Vancouver, într-un spectacol de muzică și dans.
În timpul ceremoniei, drapelul olimpic a fost predat de primarul orașului Vancouver, Gregor Robertson, omologului său din Soci, Anatoli Pahomov, localitatea rusă ce va fi următoarea gazdă a Jocurilor Olimpice, în 2014.
Președintele CIO, Jacques Rogge, a declarat că Olimpiada de la Vancouver a fost excelentă și prietenoasă și a chemat tineretul din întreaga lume să se întâlnească peste patru ani, la Soci.
Ceremonia s-a încheiat cu un foc de artificii.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER