FOTO** Sexy ștafeta
Biatlonul este la Vancouver sport național, fiind disciplina de
la care România poate emite pretențiile cele mai mari. Eva Tofalvi
trage chiar pentru o medalie, iar ștafeta poate intra în primele
10. Dacă s-ar organiza și o probă de frumusețe, tricolorele ar fi
clar pe podium.
Dana Plotogea, Alexandra Stoian, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea și
Reka Ferencz impresionează atât prin viteza de tragere, cât și la
capitolul eleganță. Fetele nu au uitat să-și pună în bagajele
pentru Canada, printre altele, trusele de machiaj. „Contează și cum
arătăm. Suntem oameni, în primul rând, și, ca oricărei femei, ne
place să arătăm bine”, a susținut Plotogea. Sportivele au ajuns la
Vancouver având la „bord” zeci de mii de kilometri parcurși pe
schiuri, atât de mulți încât „o mașină ar fi fost de mult
rablagită, dar noi încă ne menținem”, după cum a mai spus Dana
Plotogea.
„Chiar dacă s-au făcut multe speculații, cum că ar fi probleme
cu zăpada, pârtia de biatlon se prezintă în condiții excelente”,
Mihaela Purdea
Pârtia
e excelentă
Echipa feminină s-a acomodat deja cu fusul orar, fiind pregătită
pentru debutul de mâine-noapte, în proba de sprint. „Satul Olimpic
din Whistler în care stăm noi este foarte frumos. Sunt foarte mulți
organizatori și voluntari care încearcă să facă tot ce se poate
pentru a ne simți cât mai bine”, ne-a relatat Mihaela Purdea.
Ploaie în
loc de zăpadă
Sportiva din Bistrița ne-a dezvăluit și un element important
înainte de prima cursă: „Este zăpadă destulă, însă ceea ce mă
sperie puțin este faptul că sâmbătă, când vom avea prima probă, se
preconizează că o să plouă, asta însemnând zăpadă udă și foarte
grea. Traseul, care la prima vedere pare ușor va fi și mai greu în
condiții de ploaie”