Elvețianul Simon Ammann a devenit sâmbătă primul campion olimpic de la Vancouver. El a câștigat concursul de sărituri cu schiurile, pe trambulina normală, devansându-i pe Malysz și Schlierenzauer.
Cu această victorie, „Harry Potter” a intrat definitiv în istorie. Dublu campion olimpic și în 2002, la Salt Lake City, Ammann l-a egalat pe germanul Jens Weissflog, fiecare având câte trei medalii câștigate la JO. Iar sâmbătă își poate îmbunătăți palmaresul, pe trambulina mare. Dacă va învinge și atunci, elvețianul îl va egala pe finlandezul Matti Nykanen, care momentan este singurul săritor din lume cu patru medalii de aur cucerite la Olimpiadă.
Și-a adus aminte de moartea lui Kumaritașvili
Imediat după terminarea concursului, Ammann a recunoscut că a sărit cu o oarecare teamă, după ce cu doar o zi înainte georgianul Nodar Kumaritașvili și-a pierdut viața la antrenament, pe pârtia de sanie. „Am fost ultimul sportiv care a intrat în concurs în prima manșă și am avut timp să îmi aduc aminte de acea tragedie. Am realizat că oricui i se poate întâmpla așa ceva și am decis ca de acum înainte să trăiesc fiecare clipă la maximum”, a spus „Harry Potter”.
Ammann este poreclit după celebrul personaj din romanele lui J.K. Rowling deoarece în viața de zi cu zi poartă ochelari de vedere, la fel ca și Harry Potter. În 2008, el a cerut să nu i se mai spună așa, însă nimeni nu a luat în seamă doleanța sa.
În 2002, înainte să câștige primul aur olimpic, Ammann nu avea nicio victorie de etapă în Cupa Mondială. Cea mai bună performanță a sa era locul 26!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER