Prezentarea sportivilor români care vor participa la JO de la Vancouver
Prezentarea celor 29 de sportivi români care vor participa, în
perioada 12-28 februarie, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la
Vancouver:
La
proba de biatlon, România va fi reprezentată de Eva Tofalvi, Reka
Ferencz, Sabina Mihaela Purdea, Elena Dana Plotogea și Raluca
Alexandra Stoian.
Eva Tofalvi:
Data nașterii: 4.12.1978
Locul nașterii: Miercurea Ciuc
Club: ASA Miercurea Ciuc
Înălțime: 1,72 m
Greutate: 60 kg
Legitimată la ASA Miercurea Ciuc, Eva Tofalvi a devenit
componentă a lotului național de biatlon în anul 1995, chiar în
anul în care a început să practice acest sport. Prima competiție
internațională la care a participat a fost Campionatul Mondial de
biatlon, din 1995, de la Antholz-Anterselva (Italia), unde românca
s-a clasat pe locul 25.
Cea mai bună performanță la Jocurile Olimpice de Iarnă a fost
obținută la Nagano, în 1998, când a ocupat locul 11 în proba de 15
km individual. La Campionatele Mondiale, cel mai bun rezultat este
locul 6, la CM de la Pokljuka (Slovenia), din 2001, la 15 km
individual. De asemenea, Eva Tofalvi a câștigat, în 2009, o etapă
de Cupa Mondială, la Hochfilzen (Austria).
La ultima participare la JO de Iarnă, de la Torino, din 2006, a
obținut locul 19 la proba individuală, locul 30 la sprint (7,5 km)
și 14 la ștafetă (4×6 km).
În 2010, Eva Tofalvi a participat la trei competiții, cel mai
bun rezultat fiind un loc 20, la proba individuală, de la
Antholz-Anterselva.
Eva Tofalvi va fi purtătoarea drapelului României la
festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la
Vancouver și va participa la proba de biatlon.
Reka Ferencz
Data nașterii: 29.03.1989
Locul Nașterii: Gheorghieni
Înălțime: 1,72 m
Greutate: 69 kg
Reka Ferencz este legitimată la CSS Gheorghieni și s-a apucat de
biatlon în 2004. Doi ani mai târziu a fost cooptată în lotul
național. În vârstă de 20 de ani, sportiva face parte din generația
tânără a biatlonistelor, iar, până în prezent, a participat la
patru etape de Cupă Mondială. Cel mai bun rezultat de la aceste
competiții, o clasare pe locul 80, la proba de sprint, a fost
obținut la Oberhoff (Germania), în luna ianuarie a acestui an.
Cel mai important rezultat al carierei a fost obținut tot în
2010, când a câștigat medalia de aur în proba de 12,5 km
individual, desfășurată la Campionatele Mondiale de Juniori, de la
Torsby – Suedia.
La JO de iarnă din acest an, Reka Ferencz va participa la proba
de biatlon.
Sabina Mihaela Purdea
Data nașterii: 17.12.1982
Locul nașterii: Bistrița
Club: CSAB Predeal
Înălțime: 1,63 m
Greutate: 53 kg
S-a apucat de biatlon în anul 2001, iar în prezent este
legitimată la CSAB Predeal. Prima competiție internațională la care
a participat a fost o etapă de Cupă Mondială, în 2001, la
Brenzo-Osrblie, unde s-a clasat pe poziția 75, la proba de
sprint.
În anul 2006 a fost inclusă în lotul național și a făcut parte
din delegația României pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la
Torino. La singura ediție a JO la care a participat, Mihaela Purdea
s-a clasat pe locul 14 la ștafetă, pe 77, la sprint și pe 75 la
individual.
La Vancouver va reprezenta România la proba de biatlon.
Dana Plotogea
Data nașterii: 30 septembrie 1981
Locul nașterii: Brașov
Înălțime: 1,73 m
Greutate: 62 kg
Dana Plotogea face parte din lotul național al României de nouă
ani, iar de biatlon s-a apucat în urmă cu 16 ani. În Cupa Mondială,
cel mai bun rezultat al sportivei a fost obținut la 10 februarie
2005, în proba individuală de 12,5 kilometri, din cadrul etapei de
la Cesana San Sicario (Torino). La Campionatele Mondiale, la ediția
2009 ce s-a desfășurat la Pyeong Chang, Plotogea a obținut locul 16
în proba de sprint.
Dana Plotogea a participat la ultimele două ediții ale JO de
Iarnă (la Salt Lake City, în 2002, și la Torino, în 2006). La
precedenta ediție s-a clasat pe locul 14 în proba de ștafetă, pe
locul 33 la proba de urmărire, pe locul 48 la sprint și pe locul 72
la individual.
La JO de Iarnă de la Vancouver va participa la proba de
biatlon.
Raluca Alexandra Stoian
Data nașterii: 5.08.1983
Locul nașterii: Bran
Înălțime: 1,67 m
Greutate: 53 kg
Alexandra Stoian s-a apucat de biatlon în anul 1993, patru ani
mai târziu, fiind cooptată în lotul național. Prima competiție
majoră internațională la care a participat a fost o etapă de Cupă
Mondială, la Hochfilzen, în 1999, unde a ocupat locul 90, la proba
de individual. Cea mai importantă performanță a carierei a
obținut-o în 2009, la Campionatul Mondial de la Pyeong Chang
(Coreea de Sud), când s-a clasat pe locul 29 la sprint.
A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă
(Salt Lake City, în 2002, și la Torino, în 2006), iar la ultima
ediție s-a clasat pe locul 45 la sprint și pe locul 68 la
individual.
La Vancouver va participa la proba de biatlon.
La
probele de schi alpin, România va fi reprezentată de Edith Mikloș,
Gabriel Ioan Nan și Dragoș Staicu.
Edith Mikloș
Data nașterii: 31 martie 1988
Locul nașterii: Miercurea Ciuc
Înălțime: 1,63 m
Greutate: 70 kg
Edith Mikloș este singura sportivă din probele de schi alpin din
România calificată la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Cele mai
bune rezultate ale sportivei legitimate la SC Miercurea Ciuc au
fost obținute în etapa de Cupă Mondială de la St. Moritz (Elveția),
ce s-a desfășurat la finalul lunii ianuarie, când s-a clasat pe
locul 26, la Super-G și pe 23 la super-combinată.
Mikloș va lua startul în probele de Super-combinată (în 14
februarie), coborâre (în 17 februarie), Super-G (20 februarie) și
slalom (26 februarie).
Ioan Gabriel Nan
Data nașterii: 3 septembrie 1980
Locul nașterii: Bran
Înălțime: 1,70 m
Greutate: 70 kg
La 23 ianuarie, Nan, legitimat la CS Dinamo Brașov, a câștigat
proba de slalom de la Gostling – Hochkar (Austria), la clasa
citizen, acesta fiind cel mai important rezultat al carierei sale.
La campionatele mondiale, Nan are o clasare pe locul 26 în proba de
slalom și un loc 29 în cea de slalom uriaș. Ambele rezultate au
fost obținute la Campionatele Mondiale din 2007 de la Are
(Suedia).
Nan va lua startul în proba de slalom a Jocurilor Olimpice de la
Vancouver, care va avea loc în data de 27 februarie.
Dragoș Staicu
Data nașterii: 12 octombrie 1985
Locul nașterii: Predeal
Înălțime: 1,91 m
Greutate: 94 kg.
Dragoș Staicu, legitimat la CSS Predeal, nu are participări
notabile în competițiile de schi alpin, el neluând startul în nicio
etapă de Cupă Mondială. În schimb, Staicu a luat startul în mai
multe concursuri organizate sub egida Federației Internaționale de
Schi, unde a reușit mai multe clasări între primii zece
sportivi.
Staicu va lua startul în proba de coborâre, în data de 13
februarie.
La
probele de schi fond România va fi reprezentată de Monika Gyorgy,
Petrică Hogiu și Constantin Paul Pepene.
Monika Gyorgy
Data nașterii: 13 iulie 1982
Înălțime: 1,62 m
Greutate: 51 kg
La precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, Torino 2006, Gyorgy,
legitimată la CS Dinamo București, s-a clasat pe locul 50 în proba
de 30 de kilometri clasic și pe locul 60 în cea de 10 kilometri. La
campionatele mondiale de schi de la Liberec (Cehia), din 2009,
Gyorgy s-a clasat pe locul 65 în proba de 10 kilometri clasic. În
singura sa prezență la o etapă de Cupă Mondială din carieră, cea de
la Ramsau (Austria), din decembrie 2004, Gyorgy nu a terminat proba
de 15 kilometri.
Monika Gyorgy va lua startul în proba de 10 kilometri, stilul
liber (15 februarie), proba individuală de sprint clasic (17
ferbuarie) și 30 de kilometri clasic (27 februarie).
Petrică Hogiu
Data nașterii: 16 iunie 1991
Locul nașterii: Bistrița Bârgăului
Înălțime: 1,72 m
Greutate: 70 kg
Proaspătul vicecampion mondial de juniori în proba de urmărire
20 de kilometri de la Hintertzarten (Germania), Petrică Hogiu,
legitimat la CSI Vatra Dornei va lua startul în trei probe: 15
kilometri liber, 50 de kilometri, start în bloc, stilul clasic și
în proba de sprint clasic. Până în acest moment, Hogiu nu a luat
startul în nicio etapă de Cupă Mondială.
Petrică Hogiu va debuta la Vancouver în data de 15 februarie, la
proba de 15 km liber, apoi, pe 17 februarie, va participa la proba
de sprint clasic. Proba de 50 de km start în bloc stilul clasic va
fi ultima la care Hogiu va participa, în data de 28 februarie.
Paul Pepene
Data nașterii: 21 mai 1988
Locul nașterii: Brașov
Înălțime: 1,74 m
Greutate: 68 kg
Singurul campion din istoria României la schi fond, Pepene va
lua startul, ca și Hogiu, în trei probe, 15 kilometri liber, 50 de
kilometri start în bloc stilul clasic și în proba de sprint clasic.
Ca și Hogiu, Pepene a obținut medalia de aur la campionatele
mondiale de la Hintertzarten, însă la categoria de vârstă sub 23 de
ani. La campionatele mondiale din 2009 de la Liberec (Cehia),
Pepene s-a clasat pe locul 55 în proba de 30 de kilometri urmărire,
aceeași în care a obținut titlul mondial de la Hintertzarten.
Paul Pepene va debuta la Vancouver în data de 15 februarie, la
proba de 15 km liber, apoi, pe 17 februarie, va participa la proba
de sprint clasic. Proba de 50 de km start în bloc stilul clasic va
fi ultima la care Paul Pepene va participa, în data de 28
februarie.
La
probele de bob, România va fi reprezentată de Dănuț Ioan Dovalciuc,
Florin Crăciun, Nicolae Istrate, Ionuț Andrei, Alina Savin și
Carmen Radenovic.
Dănuț Ioan Dovalciuc
Data nașterii: 20 iunie 1984
Locul nașterii: Suceava
Înălțime: 1,86 m
Greutate: 100 kg
Legitimat la CS Muscelul Câmpulung, Dănuț Dovalciuc este
component al lotului național din anul 2005, an în care a
participat la primul său concurs internațional în localitatea
americană Lake Placid, unde a ocupat locul 29 din 30 de concurenți,
alături de Nicolae Istrate, în concursul de bob două persoane.
Cel mai bun rezultat din carieră a fost obținut la începutul
lunii decembrie a anului 2009, în echipajul de pentru patru
persoane, când a câștigat, alături de Nicolae Istrate, Ionuț Andrei
și Florin Cezar Crăciun, o etapă intermediară din Cupa
Americii.
Dovalciuc a fost cooptat în echipajul olimpic de bob pentru
Jocurile Olimpice de la Torino, alături de Gabriel Popa, Adrian
Duminicel și Nicolae Istrate, unde a ocupat locul 22 din 25 de
echipe înscrise.
În anul 2010, a participat la trei competiții, cea mai bună
performanță fiind înregistrată la concursul de la Saint Moritz,
unde s-a clasat pe locul 15 din 19 echipaje în proba de Bob-4.
Florin Cezar Crăciun
Data nașterii: 27 iunie 1989
Locul nașterii: Corabia
Înălțime: 1,85 m
Greutate: 93 kg
Florin Cezar Crăciun este cel mai nou component al lotului
național de bob. Primul concurs de anvergură la care a participat a
fost cel de la Park City, Statele Unite ale Americii, în luna
noiembrie a anului trecut, unde a luat startul cu bobul de două
persoane, dar și în cel de patru.
La începutul lunii decembrie, a câștigat etapa intermediară de
la Lake Placid a Cupei Americii, rezultat ce constituie cea mai
bună performanță personală. Un alt rezultat notabil îl reprezintă
locul 15 obținut cu bobul de patru persoane, la Saint Moritz, în
Elveția. Legitimat la CSO Sinaia, Crăciun a obținut, împreună cu
coechipierii săi Nicolae Istrate, Ionuț Andrei și Dănuț Ioan
Dovalciuc, locul 18 la Campionatele Europene de la Igls (Austria),
care s-a disputat în perioada 18-24 ianuarie.
Florin Cezar Crăciun va participa la Jocurile Olimpice de la
Vancouver, atât în proba de Bob 2, cât și de Bob 4.
Nicolae Istrate
Data nașterii: 24 octombrie 1982
Locul nașterii: Câmpulung Muscel
Înălțime: 1,84 m
Greutate: 88 kg
Veteranul lotului de bob va conduce ambele echipaje, de două și
de patru persoane, la Jocurile Olimpice de la Vnacouver. Angrenat
în competițiile internaționale încă din anul 2000, Nicolae Istrate
se află la a doua participare olimpică din carieră, după ce, la
Torino, în 2006, s-a clasat pe locul 22 cu bobul de două persoane,
și locul 24 cu cel de patru persoane, abandon în turul al patrulea
în ambele concursuri.
Istrate, component al Clubului Sportiv Muscelul Câmpulung, mai
are un loc unsprezece la Campionatul Mondial de la Saint Moritz,
din anul 2007, în echipajul de bob două persoane, unde l-a avut ca
partener pe Dănuț Ioan Dovalciuc.
Ionuț Andrei
Data nașterii: 20 decembrie 1985
Locul nașterii: Schitu Golești
Înălțime: 1,93 m
Greutate: 107 kg
Ionuț Andrei face parte din echipajul de bob 4, care ocupă locul
19 în ierarhia mondială, fiind cea mai bună poziție ocupată în
ultimii ani de sportivii români ân această disciplină.
Inclus în lot după Jocurile Olimpice de la Torino, din anul 2006,
Ionuț Andrei și-a câștigat rapid statutul de principal component în
echipajul României de bob patru persoane. La jumătatea lunii
ianuarie a contribuit la locul 15 ocupat de România la Campionatele
Europene de la Saint Moritz, ceea ce constituie cea mai bună
performanță din carieră.
Sportivii Ionuț
Andrei, Nicolae Istrate, Florin Cezar Crăciun și Ioan Dănuț
Dovalciuc vor participa la proba de bob-4, competiție ce va debuta
în data de 26 februarie.
Carmen Radenovic
Data nașterii: 12 mai 1981
Locul nașterii: Sinaia
Înălțime: 1,64 m
Greutate: 60 kg
Primele rezultate ale pilotului bobului de două persoane au fost
înregistrate în anul 2008, la concursul de la Winterberg
(Germania), unde s-a clasat pe ultimul loc, alături de Alina
Vera-Savin. După trei ani, perioadă în care a participat la peste
15 competiții, Radenovic a izbutit cea mai bună clasare din
carieră, în luna ianuarie a acestui an, când s-a clasat pe locul
15, ultimul, la „europenele” de la Igls (Austria), alături de Maria
Drăgan.
Carmen Radunovic și Alina Vera-Savin, ambele legitimate la
Clubul Sportiv Orășenesc Sinaia, vor intra în concurs la 23
februarie.
Alina Vera Savin
Data nașterii: 1 martie 1988
Locul nașterii: Bușteni
Înălțime: 1,78 m
Greutate: 77 kg
Al doilea membru al echipajului de bob feminin al României,
Alina Vera Savin are o prezență slabă în competițiile
internaționale. La puținele concursuri la care a participat, Savin,
alături de Carmen Radenovic, nu se poate lăuda decât cu un loc 18,
la Saint Moritz, la începutul anului trecut. La ultima ediție a
Campionatelor Naționale, disputată la Innsbruck, în Austria, Alina
Vera-Savin și Carmen Radenovic au fost descalificate, după ce s-au
răsturnat cu bobul pe pistă.
La probele de sanie, România va fi reprezentată de Andrei
Anghel, Cosmin Chetroiu, Paul Ifrim, Raluca Strămăturaru, Violeta
Strămăturaru, Mihaela Chiraș, Valentin Crețu, Țăran Ionuț și Maria
Marinela Mazilu.
Andrei Anghel
Data nașterii: 17 noiembrie 1989
Locul nașterii: Sinaia
Înălțime: 1,71 m
Greutate: 64 kg
A început să practice acest sport din anul 2004, dar a
participat la primele concursuri internaționale abia în 2009, la
Altenberg, unde s-a clasat pe locul 19 în proba de dublu, în care
l-a avut ca partener pe Paul Ifrim.
Component al clubului CSAM Bucegi Predeal, Anghel a ocupat locul
opt la Campionatul Mondial, ștafetă, alături de Paul Ifrim, Raluca
Strămăturaru și Valentin Crețu. Proba de sanie ștafetă este o probă
individuală, în care se cumulează timpii obținuți de cei patru
sportivi care fac parte din echipă.
La Vancouver, Andrei Anghel va debuta la proba de sanie dublu,
în data de 17 februarie.
Cosmin Chetroiu
Data nașterii: 31 martie 1987
Locul nașterii: Petroșani
Înălțime: 1,82 m
Greutate: 85 kg
Chetroiu este unul dintre cei mai experimentați sportivi la
sanie. Calificat la Vancouver, Chetroiu se va afla pentru a doua
oară la Jocurile Olimpice, după ce, în 2006, la Torino, a terminat
competiția pe locul 18. La fel ca majoritatea sportivilor români,
Chetroiu a obținut cel mai bun rezultat din carieră în acest an, în
concursul de la Winterberg, unde s-a clasat al cincisprezecelea,
coechipierul său fiind Ionuț Țăran.
Chetroiu va participa la proba de dublu, care va debuta în data
de 17 februarie.
Paul Ifrim
Data nașterii: 26 iulie 1988
Locul nașterii: București
Înălțime: 1,87 m
Greutate: 73 kg
Ifrim, legitimat la CSAM Bucegi Predeal, este vicecampion
național și va participa la Jocurile Olimpice de la Vancouver în
proba de dublu (în data de 17 februarie). În plan extern, Paul
Ifrim are în palmares un loc opt cu ștafeta, iar la dublu, locul 16
la mondialele de la Lake Placid, în 2009.
Raluca Strămăturaru
Data nașterii: 22 noiembrie 1985
Locul nașterii: Sinaia
Înălțime: 1,73 m
Greutate: 78 kg
Este una dintre sportivele care începe să devină o reprezentantă
constantă a României la etapele de Cupă Mondială de sanie, unde
participă din anul 2004. Cel mai bun rezultat l-a obținut la
Campionatele Europene de la Cesana Pariol (Italia), clasată pe
poziția a 17-a. În anul 2006, s-a clasat pe locul 9 la a 40-a
ediție a Campionatelor Europene pe echipe de la Winterberg. Raluca
Strămăturaru este cea mai bine clasată sportivă în topul mondial,
unde ocupă locul 27.
Raluca Strămăturaru va participa la JO de iarnă la proba
individuală, care va debuta în data de 15 februarie.
Violeta Strămăturaru
Data nașterii: 5 mai 1988
Locul nașterii: Bușteni
Înălțime: 1,75 m
Greutate: 77 kg
Violeta, sora mai mică a Ralucăi Strămăturaru, a obținut locul
32 la prima competiție la care a participat, în sezonul 2008-2009
al Cupei Mondiale. Legitimată la CSO Sinaia, ca și sora sa, Violeta
ocupă 32 în clasamentul mondial, cu 65 de puncte, cea mai bună
clasare fiind locul 28, la Igls, în Austria.
Violeta Strămăturaru
va participa la Vancouver la proba individuală de sanie, în data de
15 februarie.
Mihaela Chiraș
Data nașterii: 18 noiembrie 1986
Locul nașterii: Petroșani
Înălțime: 1,65 m
Greutate: 58 kg
Mihaela Chiraș a început să practice sportul de performanță în
anul 2000, iar cinci ani mai târziu a fost cooptată în lotul
național de sanie. Pe plan mondial, Chiraș a obținut locul 29 în
clasamentul general al Cupei Mondiale din 2007-2008 și un loc 21 la
Campionatele Europene din 2008, de la Cesana Pariol. În sezonul
2009-2010 a participat la cinci etape de Cupă Mondială, cea mai
bună clasare fiind locul 29, la Oberhof, Lillehamer și Calgary,
rezultate care, alături de cele de la Igls (31), Altenberg (35) și
Wintenberg (32) o situează pe Mihaela Chiras pe locul 34 la
general.
Chiraș va reprezenta România la JO de la Vancouver la proba
individuală, care se va desfășura în data de 15 februarie.
Valentin Crețu
Data nașterii: 9 septembrie 1989
Locul nașterii: Sinaia
Înălțime: 1,85 m
Greutate: 82 kg
Crețu este al patrulea sportiv prahovean din delegația României
a Jocurilor Olimpice de la Vancouver. Legitimat la Clubul Sportiv
Orășenesc Sinaia, Valentin Crețu a debutat în întrecerile
internaționale la vârsta de 17 ani, dar s-a clasat pe locul 61 la
Cupa Mondială 2006-2007. În anul 2007 a terminat Campionatul
Mondial pe locul 35, iar la următoarea ediție a Cupei Mondiale a
făcut un salt de șase locuri, terminând pe locul 55.
Valentin Crețu va reprezenta România la Jocurile Olimpice în
proba de simplu, în data de 13 februarie.
Ionuț Țăran
Data nașterii: 8 aprilie 1987
Locul nașterii: Sărmaș
Înălțime: 1,77 m
Greutate: 85 kg
Sportivu,l legitimat la CSTA București, este specializat în
proba de dublu, unde îl are ca partener pe Adrian Chetroiu. Ionuț
Țăran se va afla la a doua ediție a Jocurilor Olimpice, după cele
de la Torino, unde a ocupat locul 18. Cel mai bun sezon al său a
fost 2008, la sfârșitul căruia s-a clasat pe locul 15 la
Campionatuele Europene de la Cesana Pariol. La ultimele două ediții
ale Campionatele Mondiale a obținut același loc 17, atât Oberhof,
cât și la Lake Placid.
Ionuț Țăran va debuta la Vancouver în data de 17 februarie.
Maria Marinela Mazilu
Data nașterii: 12 aprilie 1991
Locul nașterii: Mihăilești
Înălțime: 1,58 m
Greutate: 60 kg
Maria Marinela Mazilu este prima sportivă din România care a
obținut calificarea la Jocurile Olimpice în proba de skeleton, care
este o derivată a saniei, doar că sportivul stă pe burtă, devenită
disciplină olimpică în anul 2002. Ea va debuta la JO de la
Vancouver în data de 18 februarie.
Inițial, Mazilu și-a început activitatea ca judokană, după care
a trecut la atletism, unde a a devenit campioană națională de
junioare la stafeta 4×100 metri, vicecampioană națională de
junioare la 60 de metri plat și locul trei la campionatele
naționale, în proba de 200 de metri. În anul 2006 a decis să
abandoneze atletismul în favoarea skeletonului. România nu are încă
o pistă omologată de skeleton, astfel că Maria Marinela Mazilu a
fost nevoită să se antreneze în străinătate, iar calificarea a fost
obținută in extremis, la concursurile de la Calgary și Salt Lake
City.
Mazilu, în vârstă de 18 ani, a obținut locul 6 la Campionatul
Mondial de juniori și, tot în acest an a obținut cea mai bună
performanță din carieră: locul al patrulea la Cupa Europei de la
Igls, Austria.
Zoltan Kelemen – patinaj artistic:
Data nașterii: 31 iulie 1986
Locul nașterii: Miercurea Ciuc
Înălțime: 1,70 m
Zoltan Kelemen este singurul sportiv român care va participa în
proba de patinaj artistic. Kelemen nu a primit aviz din partea
medicilor pentru a putea concura, deoarece ochiul drept este de
sticlă, din cauza unui accident suferit în copilărie, însă a ales
să evolueze pe propria răspundere.
Kelemen, în vârstă de 23 de ani, a obținut cel mai bun rezultat
la Campionatele Europene din acest an, când s-a clasat pe locul 19.
De asemenea, la trofeul NRW de la Dortmund, din 2007, a terminat
concursul pe locul 5.
Patinatorul român va intra în concurs la Vancouver în data de 16
februarie.
Kristo Katalin – patinaj short track:
Data nașterii: 1 decembrie 1983
Locul nașterii: Miercurea Ciuc
Înălțime: 1,60 m
Greutate: 54 kg
Kristo Katalin face parte din lotul național din 2003, când a
debutat la Pannonia Maple Open în ștafeta de short-track a
României, care a fost descalificată în faza grupelor. Cel mai bun
rezultat din carieră în Cupa Mondială a fost înregistrat la
Vancouver, în data de 8 octombrie 2008, când a fost eliminată în
faza sferturilor de finală. Calificarea la Jocurile Olimpice, în
proba de 1.500 de metri, a obținut-o în urma turneului de
calificare de la Marquette (SUA).
Katalin va participa la a treia ediție a Jocurilor Olimpice din
carieră. Specialistă în proba de 1500 m, Katalin s-a clasat pe
locul 17 în această probă, locul 20 în cursa de 1000 de metri și
locul 22 în cea de 500 m, la ediția din 2002, de la Salt Lake
City,
La Torino, în 2006, Kristo Katalin a terminat pe locul 18 la
1500 m, locul 22, la 1000 de metri și locul 23 în cursa de 500
m.
La JO
de la Vancouver, Kristo Katalin va intra în competiþie la proba de
patinaj short track la 1500 m, în data de 20
februarie.
Ruxandra Nedelcu – schi-cross
Data nașterii: 30.11.1984
Ruxandra Nedelcu este ultima sportivă din România care a primit
acordul din partea Federației Internaționale de Schi (FIS) pentru a
participa la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver. Românca
locuiește împreună cu părinții săi chiar în orașul în care va avea
loc cea de-a XXI-a ediție a JO de Iarnă, și a participat în timpul
carierei sale la mai multe competiții de schi-cross organizat de
FIs, dar și la Etape de Cupă Mondială și Cupă Europeană. Prima
competiție internațională la care a participat a avut loc în
Spania, la Sierra Nevada, în luna martie a anului 2007, acolo unde
românca s-a clasat pe locul 12, din 19 participante.
Nedelcu a obținut și câteva rezultate notabile, printre care un
loc patru la o etapă de Cupă Mondială, la Horni Misecky (Cehia), în
martie 2008, un loc patru la campionatele naționale din Canada și o
medalie de aur la Nor-Am Cup, în anul 2009.
În acest an, sportiva din România a participat la deja la cinci
etape de Cupă Mondială, cel mai important rezultat fiind obținut în
5 ianuarie, în Austria, unde a ocupat locul 26.
Ruxandra Nedelcu va reprezenta România la proba de schi-cross,
competiție ce va debuta în data de 23 februarie.
Cei 29
de sportivi care vor reprezenta România la JO de Iarnă de la
Vancouver sunt însoțiți de 16 antrenori, 5 cadre medicale și 5
oficiali:
Antrenori: Florin Cristea și Puiu Gașpar – schi
alpin, Constantin Borca și Ioan Lungociu – schi fond, Simon Marton,
Gheorghe Stoian și Karl Heinz Erich Wolf – biatlon, Adrian
Duminicel – bob feminin, Iulian Păcioianu – bob masculin, Marius
Ene – skeleton, Lucian Cotfaș – sanie feminin, Victor Ifrim – sanie
masculin, Ion Duminicel – bob-sanie, Cornel Gheorghe – patinaj
artistic, Zoltan Kristo – patinaj short-track și Antal Zsolt –
service-man.
Cadre medicale: Dan Tănase – medic coordonator,
Veronica Staicu și Vlad Haralambie – medici, Emanuel Făriș –
asistent medical și Iosif Daner – maseur.
Oficiali: Octavian Morariu – președinte COSR,
Ioan Dobrescu – secretar general COSR, Alexandru Epuran – șef de
misiune, Florin Mișca – adjunct al șefului de misiune și Voicu Geta
Voicu – director financiar.