Slalomul uriaș, cea mai grea probă a schiului alpin?

În lumea schiului se spune că această probă este baza, locul
unde te formezi ca schior și, aproape sigur, trambulina către marea
performanță. Pâna la urmă, către polivalență. „Uriașul” este o
disciplină aparte, o intersecție de drumuri între cele două
componente de bază ale schiului: tehnica și viteza. Este o senzație
pură, dar trebue să ai picioare tari și plămâni adevărați pentru a
efectua cele două manșe de o manieră care să aducă o medalie
olimpică de aur.

Ce spun principalii actori

Didier Cuche, una dintre speranțele Elveției la JO, spune că nu
poți ajunge să fii bun în probele de viteză, în speță coborârea și
Super-G. „Fără să fi făcut ani buni de slalom uriaș, nu ai nicio
șansă să devii un bun coborâtor”, confirmă sportivul din Țara
Cantoanelor. Bode Miller, încoronat cu aur la super combinată, vede
lucrurile dintr-un alt punct de vedere. „În primul rând, uriașul
este o probă extrem de dură, chiar dacă la televizor se vede
altfel. Gleznele sunt extrem de solicitate și, din acest punct de
vedere, vă spun sincer că nu știu ce șanse reale am. Sunt foarte
obosit, dar vă împărtășesc un secret. La această probă unul dintre
secrete este cum anume faci recuperarea între cele două manșe. Care
sunt infernale, credeți-mă, cu atât mai mult cu cât eu deja am
participat la toate celelalte probe”, consideră americanul.

Nervii
tari, prima cerință

Forma fizică și cea mentală trebuie să fie maxime în această probă.
De aceea, nu este deloc surprinzător că marii schiori renunță să
mai concureze la această probă către finalul carierei. Exact asta i
s-a întâmplat lui Hermann Maier care, cu lacrimi în ochi, a anunțat
că pentru el participarea la uriaș devenea amintire. Asta se
întâmpla în 2007, cu doar doi ani înainte de atârnarea schiurilor
în cui. Antrenorul lotului elvețian, Chris Krause, consideră că
vârsta este un alt element important. „E din ce în ce în mai greu
să fii bun la slalom uriaș după o vârstă. Didier Cuche, care are 35
de ani și deține Globul de Cristal al specialității este o
excepție. De exemplu, Michael Walchofer, care este încă foarte bun
la coborâre, deja a anunțat că renunță la slalom. Pur și simplu, nu
mai poate. Uriașul te doboară fizic”, precizează Krause.

Ce spun
ziariștii francezi

Pierre Selie, analist al canalului M6, atrage atenția asupra
lucrurilor care se văd mai greu. „Într-adevăr, este disciplina de
referință. Cea mai grea de câștigat, dar și cea mai deschisă. Eu
susțin că este cea mai complexă pentru că trebuie îmbinate, și nu
oricum, forța, atacul, finețea și tehnica. Haideți să aruncăm o
privire pe tablou și veți remarca faptul că Didier Cuche, un
supraviețuitor, este mai puțin mobil decât Janka, să zicem. Totuși,
compensează prin forță și tehnică. Și apropo de ultimul element, ea
este excelentă în cazul lui Carlo. Schiază așa cum este el, de
fapt. În forță, adică. Liniile sale sunt mai curbe și un pic mai
lungi decât ale principalilor săi concurenți, dar nu intră
niciodată în derapaj și rămâne mereu lipit cu schiurile de zăpadă.
Pentru asta folosește caturile schiurilor la maximum, își forțează
ligamentele, de unde vine și, poate, unicul lui defect. Obosește
repede, dar știe să-și panseze rănile”, încheie specialistul
consultat de un post de radio canadian de limbă franceză.

Stenmark
devine nervos

S-a ajuns și la Ingemar Stenmark, unul dintre monștrii sacri ai
schiului alpin. Întrebat ce înțelege el exact prin schior complet,
omul a pufnit în stilul său caracteristic. „Sunt sătul de întrebări
puse de unii care nu și-au pus niciodată schiurile în picioare.
Adică, Tomba nu era un mare schior pentru că nu participa la
coborâre? Bietul om a început să coboare numai și numai pentru a-l
bate pe Paul Accola, care făcea puncte în proba vitezei pure. Chiar
l-am întrebat de ce nu se înscrie și la coborâre, deoarece era
frustrant ca un om ca el, cel mai bun în probele tehnice, să nu fie
în stare să primească un Glob de Aur pe care îl merita cu
prisosință. Știți ce mi-a răspuns La Bomba? Că îi este frică!
Termină, omule, i-am zis. Deja ești un geniu la slalom special și
la uriaș, care este cea mai grea, cum să nu faci față la coborâre?
Uite, m-a ascultat și bine a făcut. Atenție, însă. Nu poți fi
coborâtor fără să fi făcut munca de jos la slalom uriaș”, a
încheiat marele viking. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în proba
de slalom uriaș din această seară… Ar fi interesant de văzut și
ce cred cititorii noștri. Este, oare, slalomul uriaș proba cea mai
tare a schiului alpin? Care disciplină este cea mai spectaculoasă?
Slalomul special sau coborârea?

articol scris de Octavian METONI

Publicat: 23 02. 2010, 21:09
Actualizat: 24 02. 2010, 01:50