Sorana Cîrstea (22 de ani) a suferit o întindere la adductori, dar mama jucătoarei dă asigurări că fiica ei va fi aptă până la startul Jocurilor Olimpice
Cîrstea s-a retras de la turneul din San Diego pentru a evita o accidentare mai gravă
Alertă maximă în lotul olimpic de tenis al României. După ce Monica Niculescu a fost nevoită să declare forfait din cauza unei accidentări, și Sorana Cîrstea (foto) oferă emoții fanilor în privința participării la Jocurile Olimpice. Eleva lui Victor Ioniță s-a accidentat de curând, motiv pentru care a fost nevoită să se retragă din turneul de la San Diego. „A suferit o întindere la adductori și a fost nevoită să să retragă. Din fericire, nu este ruptură musculară, motiv pentru care va sta doar câteva zile. Este puțin supărată, având în vedere că a avut rezultate bune în ultima vreme, dar am hotărât să ia o pauză, astfel încât problemele medicale să nu se agraveze. Turnee mai poate juca și peste două săptămâni, dar Jocurile Olimpice sunt o dată la patru ani și ar fi păcat să rateze o asemenea competiție”, ne-a declarat Liliana Cîrstea, mama jucătoarei. Medicul i-a recomandat câteva zile de repaus, iar Sorana Cîrstea nu va face deloc efort până luni, când ar urma să-și reia antrenamentele. Jucătoarea din Târgoviște ar urma să participe pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, după ce a fost prezentă și la ediția din 2008, de la Beijing.
Sorana a urcat pe locul 38 WTA la începutul acestei săptămâni, cea mai bună poziție ocupată în 2012
Sorana Cîrstea a sosit aseară în București, astfel că nu a ajuns la timp la prezentarea „olimpicilor”. Jucătoarea a fost reținută câteva ore pe aeroport în Amsterdam, întrucât bagajul din SUA nu a ajuns cu aceeași cursă cu care a călătorit
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER