Am ratat podiumul!** Echipajul de 8+1 feminin termină cursa din finală pe locul patru
Echipajul feminin de 8+1 al României s-a clasat, joi, pe locul patru în finala din cadrul concursului de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Londra.
Sportivele Cristina Grigoraș, Nicoleta Albu, Eniko Mironcic, Camelia Lupașcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Irina Dorneanu și Teodora Gidoiu au luat startul pe culoarul cinci, alături de Australia, Olanda, SUA, Canada și Marea Britanie.
La primul punct de control intermediar, la 500 de metri, România se afla pe locul cinci, la 1.000 de metri pe locul patru, la 1.500 de metri tot pe patru, pentru a încheia cursa pe aceeași poziție, cu timpul de șase minute, 17 secunde și 64 minute.
Podiumul a fost ocupat în ordine de SUA (6:10.59), Canada (6:12.06) și Olanda (6:13.12).
În serii, echipajul României a încheiat pe locul secund, intrând în recalificări, pe care le-a încheiat tot pe poziția a doua, obținând calificarea în finală.
La ediția din 2008, echipajul de 8+1 a cucerit medalia de bronz, iar la Londra este pentru prima dată, după 30 de ani, când România nu urcă pe podium, fiind triplă campioană și multiplă medaliată olimpică.
La canotaj feminin, dublu rame, România a mai obținut la JO de la Londra un loc cinci, prin echipajul format de Georgeta Andrunache-Viorica Susanu.
România termină cursa pe locul 4! Aurul merge la reprezentantele Statelor Unite al Americii, argint pentru Canada și bronz pentru Olanda.
Tot pe locul patru suntem la 1500 de metri!
Ne clasăm pe locul 4 după al doilea punct interimar!
Suntem pe locul 5 după primul punct interimar!
A început finala! România e pe culoarul 5!
Azi de la ora 14.30, echipajul de 8+1al României, multimplu campion mondial și olimpic, va evolua în finala probei din concursul de canotaj. Echipajul României este compus din: Cristina Grigoras, Eniko Mironcic, Camelia Lupașcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Talida Gidoiu, Irina Dorneanu și Viorica Susanu.
România și-a asigurat locul în finală după recalificări, unde au terminat pe locul doi, după Olanda. Cele 6 finaliste sunt: USA, Canada, România, Olanda, Australia și Marea Britanie.
6:13.91 este cel mai bun timp scos în calificările probei și aparține echipei Canadei