Chinurile unui român pe străzile Londrei

145 de rutieri își odihnesc zâmbetul de start pe fațada Palatului Buckingham. Sunt ca o adevărată familie care așteaptă plecarea într-o cursă mai altfel: cea olimpică pe șosea. Vorbesc, gesticulează, se salută cu jurnaliștii din public și așteaptă ca roțile bicicletelor lor să înghită 250 de kilometri din asfaltul încins al Londrei. E o caravană multicoloră în care se disting tricoul lui Wiggins, casca lui Cavendish, ochelarii lui Cancellera, dar și șosetele în roșu, galben și albastru ce protejează glezenele unui compatriot.

Fenomenul care a pus România după 32 de ani din nou în șaua olimpică a ciclismului pe șosea se numește Andrei Nechita și are 24 de ani. S-a născut în Bârlad, trăiește de peste zece ani la Treviso și are mintea invadată de vise. E conștient că nu-și poate alinia spițele cu stelele controversate ale ciclismului mondial, dar promite că va da totul. În fața Prințului Charles, care înnobilează startul, și în fața a peste un milion de oameni care se agață cu privirea de siluetele chircite pe ghidon. E un traseu draconic, cu urcări și coborâri succesive, cu o acustică infernală în toată Londra și cu o viteză supersonică.

Ritmul a fost infernal

Greii rulează în echipă și impun un ritm infernal. Par din altă galaxie. Și știe și Nechita. Andrei îi are tovarăși de drum ba pe grecul Tamouridis, ba pe fratele de peste Prut, Berdos. Ba chiar se ține aproape pe primii 50 de km. „S-a mers cu o viteză foarte mare, la un moment dat chiar cu 54 km/h! Andrei a vrut să țină ritmul ridicat, a reușit, însă până la un moment dat. Efortul depus în prima parte a cântărit enorm”, avea să ne explice la final antrenorul Radu Selejan. După 100 de km, Andrei începe să coboare treptat în clasament, dar rămâne în primii 80. „Când simțeam că nu mai pot, încurajările românilor de pe traseu parcă mă purtau pe brațe mai departe. Au fost foarte mulți români și țin să le mulțumesc”. Se rulează up and down – up and down, iar compoziția circuitului și felul în care Andrei încearcă să țină tempoul ridicat îl sleiesc de puteri. Se află în caravană și la kilometrul 150, dar semnele de epuizare devin vizibile. „Când am văzut că nu mai pot sta cu ei, după o cățărare de 3 kilometri, mi-am dat seama că nu mai avea rost să ajung la finiș cu o întârziere de jumătate de oră. Eram cu moralul la pământ, pentru că nu mi-a ieșit ce mi-am propus”, a venit explicația mai târziu.

Andrei simte că pedalează în gol, abandonează cu 70 de km înainte de final și trece linia de finiș de pe bancheta din spate a unui BMW oficial. E cuprins de sentimente contradictorii și are aerul unui om nesatisfăcut de munca depusă. „Nu mă simt obosit, dar sunt dezanăgit că nu am terminat cursa. Cu ce lucururi pozitive am rămas? Cu exemplul lui Vinokurov (n.r. – câștigătorul cursei) și cu ideea că, dacă ai voință, poți să realizezi ce ți-ai propus”. Într-o lume dominată de băieți care au în spate întregi armate, Nechita pare un exemplu pentru toți sportivii olimpici și neolimpici pe care-i propune România. E conștient că o cățărare până în vârful elitei mondiale e aproape imposbilă, dar nu dezarmează niciodată.

29 de rutieri au abandonat