„Chiștoc” te bate cât ai zice stop!** Corina Căprioriu, o judoka fără secrete

Campioana Europei la judo în 2010, „bronzul” european și mondial din 2011, judoka Corina Oana Căprioriu (cat. 57 kg) numără zilele până la debutul competiției de la Londra. Aflată la prima participare olimpică a carierei, lugojeanca spune că își camuflează bine emoțiile și încearcă să nu se gândească la presiunea ce apasă asupra ei în privința câștigării unei medalii. Cu numărătoarea oprită la 100 zile și cu gândul la ultimul test înainte de JO, Europenele din Rusia (26-29 aprilie, Chelyabinsk) ProSport a provocat-o pe Corina (25 ani) la o discuție un pic altfel. O fire directă, deschisă și extrem de volubilă, „Chiștoc”, cum este poreclită, dezvăluie frânturi de gânduri și visuri peste care domină un obiectiv de viitor, medalia olimpică.

DRUMUL SPRE JUDO:
„Aveam un frate care făcea de câțiva ani, m-am dus la un concurs de-al lui și mi-a plăcut. Aveam 6 ani jumătate, mai încercasem și gimnastică, balet, dar nu îmi plăcuse nimic. Din prima am simțit că locul meu e la judo”

CE O MAI LEAGĂ‚ DE GIMNASTICĂ‚:
„Mă mai uit la Europene și la Mondiale, știu ce fac fetele, am rămas într-un fel apropiată de acest sport. Regret că nu mi-am păstrat mobilitatea pe care o dobândisem în acel an de gimnastică, nu am mai lucrat la ea pentru că acum m-ar fi ajutat foarte mult”

PORECLA „CHIȘTOC”:
„Când am venit la lot, în urmă cu 12 ani, eram cea mai mică, dar eram tare guralivă și o colegă mai mare, exasperată că nu mai tac, le-a zis celorlalte : «Ia uite și la chiștoaca asta ce mai comentează» și de atunci așa am rămas”

PRIMA DATĂ‚ CÂND A ÎNVINS PE CINEVA:
„Când eram mică eram foarte bătăioasă. Prin clasa I îmi băteam colegii, deja aveam un an de judo și încercam pe ei tot ce învățam la antrenamente (râde). Nu știam atunci de fair-play, de codul judo-ului, știam un singur lucru, să îmi perfecționez stilul”

PRIMA BĂ‚TAIE PE CARE A LUAT-O:
„De la domnul antrenor Bercean. Aveam vreo 14-15 ani, tocmai venisem la lot la Cluj, eram un copil neastâmpărat, credeam că eu știu totul și am comentat la antrenamente, am sărit repede cu gura. Nu cred că e vreun sportiv de performanță care să nu mai fi luat una, două, când era copil, dar e normal. Nu îi purtam pică pentru asta, atunci 2, 3 zile și apoi trece, îți dai seama că trebuie să te pui pe treabă”

MEDALIA CEA MAI DRAGĂ‚ CUCERITĂ‚:
„Bronzul de la Europene de anul trecut pentru că e o medalie câștigată cu mult sânge. Înainte de a pleca acolo m-am accidentat la antrenament, a fost o lovitură puternică în față, sângele a curs șiroaie, am avut fractură de piramidă nazală. M-am antrenat ușor până când am ajuns acolo, însă nu m-am gândit nicio clipă să renunț pentru că mi-am dorit să arăt că nu a fost o întâmplare medalia din 2010”

DETESTĂ‚:
„Minciuna. Sunt o persoană directă și prefer să îmi spui adevărul în față, indiferent cât de mult mă va afecta. Dacă te-am prins că m-ai mințit s-a încheiat totul”

PE SALTEA:
„Sunt cu totul alt om, nu pot să îmi dau seama de cum mă transform atât de mult. Devin concentrată pe ceea ce fac, mai agresivă, mai rea, iar toate emoțiile și bătăile accelerate ale inimii încerc să le camuflez cât mai bine”

BANAT-ARDEAL:
„Sunt o bănățeancă din Lugoj care trăiește la Cluj și vorbește ca-n Ardeal. Am plecat din Lugoj de la 13 ani, iar Clujul a devenit chiar prima casă pentru mine, locul unde stau 99% din an. Merg acasă de două ori pe an, stau cu familia, cu nepoții”

CE AR FI FOST AZI CORINA LA LUGOJ:
„Mă gândesc de foarte multe ori la această întrebare, cum ar fi fost viața mea dacă nu aș fi făcut sport de performanță. Mi-e greu să zic că aș fi fost una sau alta, dar cred că aș fi încercat să fac ceva în afara orașului pentru că nu ai foarte multe opțiuni de trai acolo”

MOTIVAȚIE:
„E cel mai greu, nu în sensul de a te pregăti sau de a merge mai departe ci de a găsi acea răutate care să te facă să fii cel mai bun pe saltea”

CEA MAI GREA ÎNGRÂNGERE:
„Când am pierdut bronzul la CM Tokyo 2010, cu grecoaica Ioulietta Boukouvala. Parcă nu am mai fost eu în acel meci, nu m-am mai putut aduna”

VICTORIA CEA MAI FRUMOASĂ‚:
„Finala de la Europenele 2010, când am învins-o pe austriaca Sabrina Filzmoser cu toate tehnicile mele, chiar și la sol, am umplut atunci tabela de puncte”

ESTE O TIPĂ‚ CARE:
„Știe ce vrea de la viață, de asta suntem aici”

OBIECTIV EUROPENE:
„Merg cu gânduri pozitive și îmi doresc să prind o zi bună de concurs. E foarte greu să pui în cârca unui om faptul că trebuie să câștige nu știu câte medalii, presiunea te face să o iei razna. Va fi o repetiție, un test ca să știm exact cum stăm, pe unde suntem cu pregătirea”

LONDRA 2012:
„Acolo e totul. Visul. Mai e un pic. VENIM!”

Despre Corina:
ª În 2011, în meciul pentru bronz la CE, Corina a învins-o pe campioana olimpică, italianca Giulia Quintavalle
ª Are un tatuaj la încheietura mâinii drepte cu o steluță norocoasă
ª Își roade tot timpul unghiile la concursuri
ª Are o relație de 8 ani cu luptătorul de la libere, Ștefan Gheorghiță

Corina este genul de sportivă extrem de luptătoare, arțăgoasă, nu rămâne datoare la nimeni, cu nicio vorbă, cu nimic, iar pentru noi a fost o provocare să punem personalitatea ei pe saltea, să păstreze acea răutate a marilor sportivi
Florin Bercean, antrenor lot


Unde mai avem șanse de calificare

Tenis / Șase sportivi pot vedea Londra

ª În sportul alb am putea trimite maximum patru fete la simplu (Niculescu, Cîrstea, Halep și Begu), cu condiția să fie în Top 56. La simplu masculin e acceași lege, dar șansele noastre sunt infime.
ª La dublu mixt, Horia Tecău (foto) și Monica Niculescu au șanse mari, dar organizatorii vor decide și în funcție de ultimele rezultate. Niculescu și Tecău au mai jucat la dublu mixt
ªLa dublu dacă un român se află în Top 10, automat e calificat și își poate alege ce partener vrea din țara sa. Spre exemplu, Horia Tecău va opta pentru Victor Hănescu, pentru că au mai jucat împreună. Dacă nu se află în Top 10, Horia se va înscrie pe lista de așteptare.

Lupte / Trei șanse pentru luptători

La lupte, calificările pentru Londra sunt în plină desfășurare. Astfel, chiar mâine, în Bulgaria, în cadrul primului turneu, luptătorii români (greco-romane, libere și feminin) încearcă să urce pe primele două trepte ale podiumului, ceea ce le-ar asigura biletul olimpic. Cei care nu vor obține calificarea aici mai au o șansă la turneul din China (25-29 aprilie) unde primii 3 sportivi ajung la Londra, iar ultimele două bilete, la fiecare categorie se vor da la turneul din Finlanda (2-6 mai). Cu șanse mari de a ajunge la Londra sunt creditați: Andrei Dukov, George Bucur, Ștefan Gheorghiță (foto) și Rareș Chintoan la lupte libere, Virgil Munteanu, Georgian Carpen, Ionel Pușcașu și Robert Papp (greco-romane). La fete, Estera Dobre, Ana Maria Pavăl, Georgiana Paic.

Judo / Europenele, locul unde se pot acumula puncte maxime

Europenele din Rusia (26-29 aprilie) reprezintă cea mai importantă competiție care poate asigura prezența la Londra prin prisma punctajelor pe care le privesc sportivii în funcție de evoluția lor. În prezent sunt calificați în proporție de 90%, Alina Dumitru, Corina Căprioriu, Dan Fâșie și Vlăduț Simionescu, la Europene urmărindu-se calificarea a încă doi-trei judoka. Astfel pentru a prinde viza olimpică Andreea Chițu trebuie să dispute finala categoriei, iar Daniel Brata și Costel Dănculea să ocupe un loc în primii 7.

Handbal / Naționala feminină își joacă ultima șansă în Franța

Trupa lui Radu Voina va participa în 25-27 mai la turneul preolimpic de la Lyon, unde va înfrunta Franța, Muntenegru și Japonia. Primele două clasate se califică la Jocurile Olimpice.

85 de sportivi români au obținut deja calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Londra (27 iulie – 12 august)

Publicat: 18 04. 2012, 09:28
Actualizat: 18 04. 2012, 13:54