Cocoș cu greutate!** Un reportaj despre singura halterofilă din România care s-a calificat nominal la Jocurile Olimpice

Roxana Cocoș intră în concurs pe 1 august
În 2012, la Europene, halterofila a fost medaliată cu argint la „total”, proba în care se vor acorda medalii la Londra

Sportul înseamnă uneori pe lângă performanță visuri de medalii și lupta cu propriile limite. O luptă care trece peste prejudecățile unei societăți și îi răsplătește pe cei mai puternici, care cred în ei și își urmează destinul, cu satisfacția primului loc. Să fii cel mai bun! Halterele sunt considerate un sport care se adresează cu predilecție bărbaților. Forță, putere, mii de tone ridicate în antrenamente și multă, multă tehnică. Cum poate o femeie să facă performanță într-un sport în care discurile numără zeci de kilograme la fiecare ridicare, să înșire pe bandă medaliile europene și mondiale și în acest timp să-și păstreze feminitatea? Roxana Cocoș (23 ani), halterofila care reprezintă România la Jocurile Olimpice, are răspunsul la cele trei întrebări.

Totul a început de pe Calea Plevnei

„O fată simplă, sociabilă și optimistă, pentru care nu există cuvântul eșec”, se autocaracterizează simplu Roxi. O modestie aparte care ascunde povestea a 16 ani de muncă, a zeci de recorduri europene și a unei continue încercări de autodepășire. Roxana Cocoș a pășit pentru prima dată în sala cu greutăți pe când avea numai 7 ani, la insistențele unei prietene. Locuia pe Calea Plevnei, la câțiva pași de sala de haltere a clubului Steaua. De aici a început și fascinația ei pentru cei care luptau cu discurile de zeci de kilograme.” Ești destul de puternic să domini bara cu greutăți sau te va domina ea pe tine?!”, a fost întrebarea în jurul căreia Roxana și-a construit întreaga carieră. Talentul ei nativ, naturalețea și felul în care ridica bara chiar la primele încercări au fost repede remarcate de antrenorul Fitzi Balaș.

105 de kilograme, record la 14 ani!

Era doar începutul unei munci titanice. La 9 ani, Roxana debuta la primul ei concurs, Naționalele României, iar cinci ani mai târziu obținea titlul de campioană europeană la cadeți, la 63 kg. Acolo, la Dortmund, a stabilit și primul ei record european: 105 kg la stilul aruncat, o joacă cu greutățile care va totaliza peste ani 160 de recorduri personale și sute de medalii. „La fiecare concurs merg să câștig aurul. E bun și locul 2 și locul 3, dar campion e numai unul”, zâmbește ea. Încă de la primele performanțe, lumea halterelor și-a îndreptat privirea spre ea și au catalogat-o în diverse feluri: „urmașa Mărioarei Munteanu”, „sportiva care poate urca iarăși România pe podiumul olimpic al halterelor”, „viitoarea stea a halterelor românești”. Iar Roxi nu a dezamăgit. Și-a făcut încălzirea la Europene, iar la prima participare olimpică, la Beijing, s-a oprit pe locul 8 (cat. 58 kg, cu 204 kg total), după care a continuat să adune medalii continentale. Anul trecut, la Paris, Roxana stabilea un nou record în halterele românești, devenind prima româncă ce urca pe podiumul mondial, după ce cucerea bronzul la cat. 63 kg, cu 136 kg la aruncat.

Încă nu a descifrat înțelesul vacanței

Deși ridică zilnic greutăți de câteva tone, Roxana nu și-a pierdut feminintatea, dimpotrivă. Dacă s-ar face un concurs de frumuește, bucureșteanca ar obține fără emoții titlul de Miss în halterele mondiale. Atentă la cele mai mici detalii, ea nu pășește niciodată pe podiumul de concurs fără machiaj și cercei. La fiecare ridicare, în timp ce particulele de magneziu se pierd în aer, mâinile ce susțin cu ușurință bara arată o manichiură perfectă. „Îmi place să mă aranjez, nu pot să urc în fața juriului de parcă aș fi venit de pe stradă. Feminitatea e acel ceva pe care îl ai sau nu și nu sunt de acord cu acea diferențiere că sunt sporturi în care femeile nu au ce căuta”, explică ea. Se mai rup unghii, se mai fac bășici în palme, bătături, dar Roxana trece peste tot. Sacrificiu? Un cuvânt pe care îl ocolește și pe care îl așează într-un loc cu un altul căruia la 23 de ani pare să nu-i fi descifrat înțelesul: vacanță. Cu două antrenamente zilnice și unul singur duminica, halterofila își ordonează întreaga viață în jurul pregătirii și a vieții duse la Hotel Sport. „Pentru mine vacanța e un lux, visez la ea, îmi doresc acele zile liniștite, dar mai e mult până acolo. Nu mai țin mine când a fost ultima dată când am stat liniștită câteva zile. Dar nu asta e important acum, ci competiția olimpică”, oftează ea.

O competiție pentru care a bifat etapă cu etapă, iar în acest an, cu doar câteva luni înainte de concursul de la Londra, a urcat de trei ori pe podiumul Europenelor din Antalya, la categoria 69 kg, cucerind bronzul la smus (110 kg), argintul la aruncat (142 kg) și argintul la total (252 kg). Duelul cu rusoaicele Slivenko și Savenko și-a mai consumat un episod. Marea înfruntare va fi însă la Londra, pentru podiumul olimpic!

360 de zile stă în cantonament anual Roxana Cocoș

Nu mă uit niciodată la adversare. Dacă ajungi să te temi de ele, te face bara praf. În haltere, singurul tău adversar ești tu, atât. Mintea ta e singura care te poate trăda
Roxana Cocoș

La început nu te gândești dacă e un sport feminin sau nu. Ajungi să iubești ceea ce faci și cu timpul face parte din tine
Roxana Cocoș

Nu te gândești niciodată la câte kilograme sunt puse pe bară, e o luptă personală între tine și bară, ori tu, ori ea. Totul pornește de la cap
Roxana Cocoș