Echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci al României a ratat calificarea în finală la canotaj

Echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci al României a ratat, joi, calificarea în finala competiției de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Londra.

Echipajul României, format din sportivii Marius Vasile Cozmiuc, Florin Curuea, George Palamariu și Cristi Ilie Pîrghie, a luat startul în a doua semifinală, pe culoarul doi, alături de Canada, SUA, Germania, Grecia și Noua Zeelandă.

La 500 de metri, România se afla pe locul 3, la 1.000 de metri pe 5, la 1.500 de metri, ultimul punct de control intermediar, pe 6, pentru a încheia cursa pe aceeași poziție, cu timpul de șase minute, 12 secunde și 74 de sutimi.

Primele trei clasate, SUA, Grecia și Germania, s-au calificat în finala probei, care este programată sâmbătă.

Echipajul tricolor a obținut calificarea directă în semifinale, după ce a încheiat în seria a doua a calificărilor, pe locul secund.

Tot joi, în finală, va lua startul echipajul feminin de 8+1.

Mediafax

Publicat: 02 08. 2012, 12:32
Actualizat: 02 08. 2012, 12:34