Flavius Koczi** s-a calificat în finale la sol și sărituri, la JO

Gimnastul Flavius Koczi s-a calificat în finale la sol și sărituri, după concursul de calificări, de sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Flavius Koczi a avut o medie de 15.949 la sărituri (locul 6), iar la sol a fost notat cu 15.666 (locul 3). Primii opt sportivi la fiecare aparat au obținut calificarea în finale. Koczi este singurul sportiv român calificat în finale, România nefiind reprezentată nici la individual-compus și nici în finala pe echipe.

Finala pe echipe va avea loc luni, în 1 august cea la individual-compus, urmată de finalele pe aparate, în 5 august (sol, cal cu mânere), în 6 august (sărituri, inele) și în 7 august (paralele, bară fixă).

Calificările la feminin sunt programate duminică, echipa României intrând în competiție de la ora 22.00 (ora României).

MEDIAFAX

Publicat: 28 07. 2012, 23:58
Actualizat: 28 07. 2012, 23:59