Elisabeta Lipă (47 de ani, foto) a coborât din barca tricoloră după Jocurile Olimpice de la Atena, însă continuă să fie răsplătită pentru cei peste 20 de ani de performanțe la cel mai înalt nivel, concretizați prin cinci titluri de campioană olimpică.
Italienii au instituit în 1997 premiul internațional „Fair-Play Mecenate”, acordat anual unor vedete din sportul mondial care s-au remarcat prin toleranță, loialitate și fair-play. Serghei Bubka, Teofilo Stevenson, Edwin Moses, Sebastian Coe, Alexander Popov sunt câțiva dintre cei recompensați în timp, pe diferite categorii, cu acest trofeu.
Diferite categorii, cu acest trofeu
Ceremonia din acest an a avut loc săptămâna trecută, la Cortona (lângă Florența), iar printre laureați s-a aflat și Uța Lipă. „Fiind an olimpic, organizatorii au schimbat modul de atribuire a premiilor. Trofeele au mers către un sportiv reprezentativ pentru fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, începând cu 1960 până acum. Eu am fost aleasă ca imagine a Olimpiadei de la Barcelona, din 1992”, spune Elisabeta Lipă. Președinta FR de Canotaj, comandant al CS Dinamo, spune că a fost nominalizată pentru acest premiu în urmă cu șase luni, dar nu se aștepta să și câștige: „A fost o mare surpriză și pentru mine. Anul acesta am fost printre puținii non-italieni premiați”. În 1992, la Barcelona, Lipă a cucerit titlul olimpic la simplu.
Printre foștii sportivi premiați anul acesta s-au numărat atleții Irena Szewinska (Polonia, JO 1964), Kip Keino (Kenia, JO 1968) și Fiona May (Anglia/Italia, JO 2000)
Premiul special „Model pentru Tineri” a fost acordat fostului fotbalist italian Damiano Tommasi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER