Luptătorul pașnic!** Brata, cel mai valoros judokan în activitate

Daniel Brata (27 de ani) este unanim considerat cel mai valoros
judokan român în activitate. Dublu medaliat cu bronz la Mondiale și
Europene, băimăreanul de la categoria 100 kg a fost singurul
tricolor care s-a calificat la JO din Beijing în competiția
masculină. Pentru Londra 2012, simpla participare nu mai este însă
de ajuns, așa că mizează totul pe un metal. Punctele lui forte?
Experiența, ambiția și încrederea, o încredere pe care și-a
recăpătat-o greu, după un an 2010 plin de accidentări și
eșecuri.

În micuța sală de la Izvorani antrenamentul lotului național de
judo se apropie de final. Ecourile etapei de Cupă Mondială
organizată în urmă cu câteva zile la București s-au stins și toți,
sportivi și antrenori, trag deja pentru turneul următor. Nu e loc
de vorbe multe, din când în când un sfat sau o explicație acoperă
sunetul ritmic făcut de proiectarea corpurilor pe saltea sau de
schimbul rapid de pași ai adversarilor ce se privesc în față.
Într-o parte a saltelei, o dispută echilibrată atrage atenția. E o
confruntare a greilor, în care gesturile sunt bine calculate,
fiecare tatonând terenul în așteptarea unei greșeli a adversarului.
Două mișcări scurte, extrem de rapide, și într-o clipită tabloul se
schimbă radical: unul dintre sportivi este fixat cu umerii de
saltea. Daniel Brata trece în avantaj cu un waza-ari. Schițează un
zâmbet, își strânge chimonoul și reia lupta. O confruntare de
încredere cu el însuși, în care a punctat chiar de la începutul
anului.

„Îți pierzi încrederea”

Un start perfect care dorea să lase în urmă un an 2010 plin de
accidentări și îndoieli, în care a sărit de la o accidentare la
alta. Întâi genunchii, apoi o disjuncție la umăr, antrenamente
făcute pe durere, cu țârâita, totul urmat de căderea liberă din
clasamentul mondial, și un pumn de gânduri negre și înfrângeri.
„Psihic, e cumplit. Ajungi cu moralul la pământ, meciul cu
fiecare adversar e un meci greu, îți pierzi parcă toate reperele și
apare și un fel de deznădejde: de antrenat nu te poți antrena 100%,
de dureri nu poți scăpa, e un cerc care parcă nu se mai
închide”, oftează Daniel. Acum, totul a rămas în urmă. A
revenit puternic, chiar în a doua lună a anului, la Paris: l-a
învins prin ippon pe japonezul Takamasa Anai, campionul mondial și
liderul ierarhiei la 100 kg. A urmat dușul rece de la Europene,
unde a fost eliminat în primul tur. Iarăși îndoieli, dezamăgire,
mai multă muncă și speranțe.

Medalie după 18 luni de secetă
Gheața s-a spart însă în mai, la etapa de Cupă Mondială, de la
Baku: bronz. Podium după un an jumătate, de la ultima performanță
similară, la Grand Prix-ul de la Abu Dhabi. „Medalia asta
mi-a redat încrederea în mine. Mă simțeam doborât, parcă nu mai
aveam încredere că pot să mă bat. Pentru mine, acolo a fost un
punct de pornire. Au fost primele puncte cu care am început să urc
în clasamentul mondial. Am început practic lupta pentru
Londra”, spune el. De altfel, Londra revine constant în
discuție. „Pentru o medalie la Jocurile Olimpice mi-aș da
toate medaliile de până acum. Acesta este visul pentru care mă
pregătesc, să urc pe podiumul olimpic”, explică el.
Privirea îi este fixată pe cercurile olimpice aranjate ascultător
pe panoul din mijlocul sălii de antrenament, în timp ce mâna
strânge cu putere centura chimonoului. În spatele vorbelor rostite
cu calm se poate ghici determinarea.

Podium la
JO, un alt statut

Ce îl împinge însă atât de hotărât spre Londra? „Am văzut
ce înseamnă să câștigi o medalie olimpică. În Beijing am stat în
cameră cu Mihai Covaliu, vizavi de noi era Alina Dumitru, mai
încolo pe coridor, Ana Brânză. Tot ce se întâmplă în jurul tău când
urci pe podiumul olimpic e incredibil. Respectul, atenția care ți
se acordă, e cu totul alt statut”, spune el. Un statut de
care s-a apropiat într-un fel: cel mai bun judokan autohton. O
etichetă care de multe ori poate apăsa destul de greu pe umerii
unui sportiv. „Câteodată e o presiune prea mare, toți
așteaptă de la tine să câștigi, să urci pe podium. Încerc să nu
insist prea mult pe asta, să fac totul cât pot eu mai bine. Nu mi-e
teamă că i-aș putea dezamăgi pe cei care cred în mine, dar e normal
să mă gândesc la asta și, crede-mă, nu e deloc
confortabil”, zâmbește el. Firul discuției se rupe pentru
că își reia locul pe saltea. Lupta continuă. Mai sunt încă 410 zile
de pregătire, de speranțe și de vise. Pentru Londra 2012.

Daniel Brata face judo de 18 ani, slăbește două
kilograme la antrenamente, este ofensiv doar pe tatami și adună
podiumuri după podiumuri pentru a ajunge la Londra
2012

Daniel Brata are dublă legitimare, la CSM Baia Mare și
Dinamo Brașov. Lotul național de judo al României se pregătește la
Oradea

S-a
ars la deget… și are emoții cu viza
Timp de două săptămâni, Daniel va concura în Brazilia, în acest
weekend la Grand Slam-ul de la Rio, ca peste cinci zile să intre pe
tatami la etapa de Cupă Mondială de la Sao Paulo. Următoarea etapă
din calendar este la Miami, însă băimăreanul are emoții cu viza.
„În urmă cu câteva săptămâni am făcut un grătar cu colegii
și m-am ars la degetul mare și când am fost la Ambasada SUA, mi-au
explicat că nu au cum să îmi ia amprenta digitală. S-a mai vindecat
un pic, o să mai încerc o dată la viză, dar cred că sunt șanse
minime să fie OK”, explică judokanul.

Am un stil ofensiv, îmi place să atac, să arunc, mă
descurc mai greu cu apărarea. Nu am o tactică foarte bună când
conduc
Daniel Brata

Îmi place să câștig. Cred că e o calitate esențială
în toate sporturile
Daniel Brata