A împlinit 15 ani în martie, dar e deja campioană olimpică, devenind deja unul dintre simbolurile acestei ediții a Jocurilor Olimpice. Ruta Meilutyte (foto), căci despre ea este vorba, a cucerit aurul în proba de 100 de metri bras, devenind prima sportivă din Lituania care câștigă un titlu în probele olimpice de înot. Cum a ajuns însă Meilutyte atât de sus într‑un timp atât de scurt?
A rămas orfană de mamă la patru ani
Viața medaliatei cu aur în proba olimpică de 100 de metri bras nu a fost ușoară. Când avea doar patru ani, mama Rutei a murit în urma unui tragic accident de mașină. Însă tatăl ei a știut că fiica Ruta este talentată încă de la primele antrenamente din bazinul din Kaunas. Nu a stat pe gânduri și a decis să plece în Anglia, unde s-a angajat ca asistent social, pentru a-și ajuta fiica să devină un star al înotului. Reticentă la început, Ruta a fost convinsă de tatăl său, care i-a promis că experiența britanică o va transforma într-o campioană: „Este cu totul alt nivel, vei deveni un adevărat star dacă vei munci la fel de mult și aici”.
„Are un potențial suprauman”
Ruta și tatăl său s-au stabilit la Plymouth, iar înotătoarea lituaniancă s-a înscris la „Plymouth College”, un liceu cu program sportiv unde se antrenează și săritorul de la platformă britanic, Tom Daley, unul dintre cei mai iubiți sportive din Insulă. Campioana olimpică a intrat pe mâna lui Jon Rudd, antrenor care a simțit imediat potențialul Rutei: „Când am văzut-o pentru prima dată în bazin, am știut că am dat lovitura! Ruta este un copil talentat, însă ce a făcut în bazin la Londra a fost supraomenesc. Sunt foarte fericit”. Același sentiment l-a încercat și sportiva care la 15 ani a câștigat titlul olimpic, după ce în semifinalele probei de 100 de metri bras a spulberat recordul european: „Nu am cuvinte să exprim sentimentele pe care le am în acest moment. Îi mulțumesc tatălui meu, fără de care nu știu ce aș fi făcut. Știu că mama mă privește de sus și că m-a ajutat enorm să ajung aici”.
Diana Mocanu a devenit dublă campioană olimpică la Sydney (2000) când avea 16 ani și aproximativ două luni. Succesul româncei a venit la fel de neașteptat ca și al lituaniencei
Lituania nu a câștigat decât cinci medalii de aur în istorie la Jocurile Olimpice. Cel mai titrat sportiv lituanian este atletul Virgilijus Alekna, dublu medaliat cu aur la aruncarea discului, la Sydney și Atena, și cu bronz la Beijing
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER