Șușovitina (37 ani), vedeta Germaniei, a spus pas în ultima clipă
Cu 20 de zile înaintea debutului Jocurilor Olimpice de la Londra, România se pregătește de un concurs-eveniment în lumea gimnasticii: „Patrulaterul” de la București, ce va avea loc azi, de la ora 16:30 (TVR 1). Întrecerea care se va desfășura la Sala Polivalentă va reuni echipa feminină a României, campioană europeană, Italia, medaliată cu bronz la Europene, Germania și Franța, dar și câteva prezențe individuale printre care medaliata cu bronz continental la sărituri, Giulia Steingruber. Competiția se va desfășura în premieră pe podium de concurs, o suprafață specială pe care sunt montate aparatele, care este mult mai elastică și atenuează mai bine aterizările dure.
„Să nu ne facem de rușine”
Pentru acest ultim test, stafful tehnic va miza pe Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Diana Chelaru, Raluca Haidu și Amelia Racea, dintre acestea urmând să se stabilească și echipa de cinci. „Va fi o verificare a exercițiilor cu care fetele vor merge la Jocurile Olimpice, sunt și câteva noutăți la exerciții, dar nu uriașe pentru că minunile nu se petrec peste noapte. Sper ca iubitorii de gimnastică să vină să ne susțină pentru că m-ar durea sufletul să facem o competiție acasă și să fie sala goală. Nu vreau să ne facem de rușine că nu avem spectatori”, a declarat Mariana Bitang.
Șușovitina, menajată pentru JO
Printre adversarele cu care se vor confrunta tricolorele se află italianca Vanessa Ferrari, germanca Elizabeth Seitz, franțuzoaica Youna Dufournet și grecoaica Vasiliki Millousi, medaliate mondiale și europene. Anunțată inițial în echipa Germaniei, Oksana Șușovitina (37 ani), vicecampioană europeană la sărituri, a declinat participarea în ultimul moment, forul de specialitate dorind să o menajeze pentru Londra.Intrarea la „Patrulater” este liberă.
Sper ca lumea să vină și să ne susțină, pentru că e deprimant să concurezi într-o sală goală Sandra Izbașa, campioană olimpică
Mi-aș dori din suflet să fie mult public, pentru că e normal să susțină o echipă olimpică Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER