Pugiliștii care au fugit din satul olimpic** își motivează gestul spunând că au fost amenințați

Pugiliștii camerunezi care au fugit din satul olimpic de la Londra au declarat, luni, pentru BBC, că au făcut acest lucru deoarece erau amenințați de conducători ai delegației Camerunului, precizând că în cazul unei înfrângeri sportivilor li se confiscau pașapoartele.

„Autoritățile cameruneze ne amenințau, acelea care ne-au adus la Olimpiadă. Când un coleg era învins, i se cerea să predea pașaportul”, a declarat boxerul Blaise Yepmou Mendouo, menționând că bonusurile promise sportivilor au fost reduse la jumătate.

Cei cinci componenți ai lotului camerunez de box, Thomas Essomba (49 kg), Christian Donfack Adjoufack (80 kg), Yhyacinthe Mewoli Abdon (60 kg), Blaise Yepmou Mendouo (91 kg) și Serge Abomo (64 kg), care au fugit în urmă cu peste o săptămână din satul olimpic, s-au întâlnit cu jurnaliștii BBC într-un loc secret la Londra.

Thomas Essomba a declarat că el și colegii săi caută ajutor pentru a obține rezidența în Marea Britanie. „Nu stăm pentru că nu ne place țara noastră, ci pentru că vrem să practicăm sportul pe care îl iubim. Vrem să devenim profesioniști. Nu ne putem întoarce în Camerun. Dacă ne vom întoarce nu vom mai putea practica boxul”, a afirmat Essomba.

Șeful delegației Camerunului la Londra, David Ojong, a declarat că sportivii mint, că nu au fost amenințați și inventează motive pentru a-și justifica fuga.

Alături de cei cinci pugiliști, au mai fugit din satul olimpic și fotbalista Drusille Ngako Tchimi și înotătorul Paul Ekane Edingue.

MEDIAFAX

Publicat: 13 08. 2012, 20:15
Actualizat: 13 08. 2012, 20:16