VIDEO Un bărbat a fost arestat după ce a aruncat o sticlă pe pistă înaintea startului la proba de 100 m

Un bărbat a fost arestat pentru că a aruncat o sticlă de plastic în direcția sprinterilor, cu câteva secunde înainte de startul în finala probei de 100 metri de la Jocurile Olimpice, informează AFP.

„Un bărbat a fost arestat la stadionul olimpic. El a proferat injurii și apoi a aruncat o sticlă de plastic pe pistă”, a declarat un purtător de cuvânt al Scotland Yard, care a subliniat că bărbatul este în detenție la un post de poliție din estul Londrei.

Finala la 100 metri a fost câștigată de jamaicanul Usain Bolt, care a spus că nu a remarcat nimic.

„Toată lumea mă întreabă de asta, dar eu nu am remarcat nimic”, a declarat Bolt.

Sticla a căzut în culoarul din spatele lui Yohan Blake (culoarul 5), în momentul în care sprinterii erau în așteptarea startului, cu două-trei secunde înainte de plecare.

„Nu am văzut nimic”, a spus și Blake, care a câștigat medalia de argint.

Usain Bolt a câștigat, duminică, medalia de aur în proba de 100 metri din cadrul concursului de atletism de la Jocurile Olimpice de la Londra. Bolt și-a păstrat titlul olimpic cucerit la Beijing în 2008. El a fost înregistrat cu timpul de nouă secunde și 63 de sutimi, ceea ce reprezintă un record olimpic.

Pe locul secund s-a clasat un alt jamaican, Yohan Blake (9.75), campionul mondial din 2011, iar medalia de bronz i-a revenit americanului Justin Gatlin (9.79).

VEZI VIDEO AICI

Sursa: Mediafax

Publicat: 06 08. 2012, 09:45
Actualizat: 06 08. 2012, 10:06