Africa de Sud refuză să trimită un schior la Soci

Campionul sud-african la schi Sive Speelman ar putea să nu participe la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, după decizia comitetului național (SASCOC) de a nu-l lăsa să participe, a anunțat federația locală, citată de AFP.

Speelman, în vârstă de 18 ani, s-a calificat în ciuda dificultăților financiare și a unei recente circumcizii tradiționale, însă comitetul sud-african consideră că sportivul, locul 2290 mondial, nu are nicio șansă.

„Este de neînțeles de ce Africa de Sud nu are interesul să fie reprezentată la JO”, a declarat președintele federației pentru sporturile de iarnă, Peter Pilz.

Speelman a crescut în apropiere de singura stațiune de schi din Africa de Sud, situată la Tiffindell.

Antrenat de fostul campion rus Alexander Heath, el ar fi fost singurul sud-african care mergea la JO de la Soci, competițe ce începe în 7 februarie.

Îndoliat de pierderea unui prieten, mort după o circumcizie tradițională, Speelman a decis să facă și el acest ritual după Crăciun pentru „a concura ca bărbat, nu ca un copil”.

„Dacă alte țări din lumea întreagă ar alege să trimită doar concurenți care pot câștiga medalii, Jocurile Olimpice nu ar mai exista”, a menționat Pilz.

Mediafax

Publicat: 24 01. 2014, 20:36
Actualizat: 03 02. 2014, 20:38