UPDATE: Maria Komissarova a fost operată cu succes la coloana vertebrală
UPDATE 19:03 Sportiva rusă Maria Komissarova, care s-a rănit la coloana vertebrală, sâmbătă, în timpul unui antrenament pe parcursul de skicross de la Jocurile Olimpice de la Soci, a fost operată cu succes, informează AFP, citând surse din cadrul Comitetului Internațional Olimpic.
Informații cu privire la starea de sănătate a schioarei și durata convalescenței vor fi comunicate de Comitetul Olimpic Rus.
Potrivit agenției Itar-Tass, intervenția chirurgicală a durat șase ore.
Maria Komissarova s-a rănit la coloana vertebrală, sâmbătă, în timpul unui antrenament pe parcursul de skicross de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Potrivit R-Sport, Komissarova ar fi suferit o fractură cu deplasare la nivelul coloanei vertebrale.
Sportiva rusă Maria Komissarova s-a rănit la coloana vertebrală, sâmbătă, în timpul unui antrenament pe parcursul de skicross de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, fiind necesară o intervenție chirurgicală de urgență, au anunțat federația din Rusia și agenția R-Sport, informează AFP.
„Sportiva a suferit un traumatism grav. Ea a fost transportată la spitalul numărul 8 din Krasnaia Poliana, construit special pentru JO. Medicii au făcut investigațiile necesare și au decis să o opereze imediat pe sportivă”, se arată într-un comunicat al federației ruse de profil.
Potrivit R-Sport, Komissarova ar fi suferit o fractură cu deplasare la nivelul coloanei vertebrale și sportiva nu poate fi transportată la Moscova pentru a fi operată.
sursa foto: sports.fr